Inaugurarea Școlii „Varlaam Mitropolitul“

Știri

Inaugurarea Școlii „Varlaam Mitropolitul“

În această dimineață, începând cu ora 9:00, Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va fi prezent la inaugurarea oficială a Școlii „Varlaam Mitropolitul“, binecuvântând acest început de drum.

În această dimineață, începând cu ora 9:00, Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va fi prezent la inaugurarea oficială a Școlii „Varlaam Mitropolitul“, binecuvântând acest început de drum. La eveniment vor participa și ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului - Daniel Funeriu -, primarul municipiului Iași - Gheorghe Nichita -, reprezentanți ai autorităților locale și centrale, ai mai multor universități sau grădinițe din Iași, inspectori ai Inspectoratului Școlar Județean Iași. „Alături de invitați vom face turul școlii pentru a le arăta cât e de frumoasă. Ne vom opri în prima clasă pentru a ne întâlni cu elevii care se vor afla în timpul orelor de curs. Aici va avea loc inaugurarea oficială și se va tăia panglica. Apoi vom coborî din nou în sala de la parter, unde se va face prezentarea școlii și vor fi susținute mai multe alocuțiuni“, ne-a relatat Cristina Gheorghe, directorul Fundației „Varlaam Mitropolitul“. (C.C.)

Citește despre: