Încă un preot și un diacon au fost răpiți în Siria

Religia în lume

Încă un preot și un diacon au fost răpiți în Siria

Drama acestei comunității, în frunte cu păstorii lor, este definitorie pentru situația creștinilor din Siria. O țară în care creștinii sunt prigoniți pentru credința lor, pentru simplul fapt că doresc să participe la o dumnezeiască Liturghie!

Devotamentul creștinilor ortodocși de limbă arabă ce aparțin istoricei Patriarhii a Antiohiei și a Întregului Orient a făcut ca aceștia să nu își părăsească bisericile și casele din Siria. Au existat chiar cazuri în care, cu prețul vieții, mic și mare au ieșit și au făcut zid viu în jurul bisericii și al cimitirului.

Cler și popor au rămas să înfrunte urgia luptătorilor Statului Islamic. Zeci de mucenici, mii de răniți, biserici și mănăstiri vandalizate, toate se pot număra doar în doi ani. Este cunoscut cazul celor doi episcopi răpiți din orașul Alep despre care nici acum, la mai bine de un an, nu se știe nimic sigur. Ultimele vești din Siria aduc cu ele o știre despre alți doi păstori de suflete.

Așa cum anunța agenția de știri Al Jazeera, dar și jurnalistul sirian Raymond Ibrahim, un preot sirian și un diacon au fost răpiți în Homs, Siria, în primele zile ale lunii iunie a anului 2015.

Potrivit martorilor, doi bărbați pe motociclete, înarmați, au intrat în mănăstirea Mar Ilyan al-Sharqi. Sub amenințarea armelor, preotul Jacques Murad și diaconul Hanna Boutros au fost legați și urcați pe motociclete, luând calea pustiului.

Drama acestei comunității, în frunte cu păstorii lor, este definitorie pentru situația creștinilor din Siria. O țară în care creștinii sunt prigoniți pentru credința lor, pentru simplul fapt că doresc să participe la o dumnezeiască Liturghie!

Citește despre: