A început ediția a VI-a a Festivalului Internațional de Muzică Bizantină de la Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

A început ediția a VI-a a Festivalului Internațional de Muzică Bizantină de la Iași

Miercuri, 20 septembrie, a început cea de-a șasea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași. În această perioadă, timp de cinci zile, municipiul Iași devine centrul cântului bizantin din țară, adunând renumiți interpreți ai artei muzicale psaltice ce vor susține concerte, vor participa la sfintele slujbe organizate cu acest prilej și vor desfășura diferite ateliere de lucru. Prima zi a festivalului bizantin a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași.

Numeroși iubitori de artă bizantină, artiști, invitați și credincioși, au luat parte la festivitățile de deschidere a celei de-a șasea ediție a Festivalului de Muzică de la Iași. Ziua a început cu oficierea Sfintei Liturghii la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierahi” din Iași, dar și cu Parastasul pentru Domnitorul Dimitrie Cantemir. Slujbele au fost oficiate de către PS Nichifor Botoșăneanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Psaltic „Melos Paisian” din Iași.

La momentul rânduit din Sfânta Liturghie, a fost hirononit un nou preot pentru Parohia Țepeșeni, Bicazul Ardelean, județul Neamț, iar la final a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru Domnitorul Dimitrie Cantemir.

În continuare, la Sala „Iustin Moisescu” din incinta Ansamblului Mitropolitan a avut loc Ceremonia de deschidere a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași. Evenimentul a debutat cu rostirea cuvintelor de bun venit din partea organizatorilor și a invitaților. 

Ediția de anul acesta intitulată sugestiv «Toată suflarea să laude pe Domnul» cuprinde trei subteme pentru a marca astfel cele trei direcții importante ale acestui an comemorativ. Acestea sunt „Imnografia și arta psaltică”, «Cântărețul bisericesc în actualitate» și «Dimitrie Cantemir 300». Fiecare dintre acestea are un loc bine definit în cadrul festivalului. Aș dori să evidențiez cele trei concerte deosebite pe care le avem anul acesta: cel de joi, din Grădina Palas Mall, dedicat anului omagial a lui Dimitrie Cantemir, cel de sâmbătă de la Casa de Cultură a Studenților și cel de duminică din Catedrala Mitropolitană, a subliniat Andreea Ogăraru, directorul executiv IBMF.

În cuvântul de deschidere, printre altele, IPS Mitropolit Teofan a afirmat:

Evenimentul a debutat în această dimineață cu Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, Dumnezeiasca Liturghie, poate cel mai de seamă produs, cel mai adânc și cuprinzător rod, pe care Dumnezeu, prin lumea Imperiului Roman de Răsărit, L-a oferit Moldovei, României, Europei și lumii întregi. Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi poate fi contemplată ca un Bizanț în miniatură, o uimitoare revărsare de frumusețe bizantină în multe din componentele sale, poate fi admirată, închinată, în incinta mănăstirii. Sfânta Liturghie de dimineață, Sfintele Liturghii care vor urma în aceste zile, precum și concertele sau alte întâlniri care sunt organizate, cel puțin așa încercăm, în duh de rugăciune sunt, de fapt, mulțumire adusă lui Dumnezeu, pentru că a îngăduit ca frumusețea Cerului să se reverse în cetatea împărătească a Împăratului cel Mare și Sfânt Constantin. Sfintele Liturghii, așadar, și momentele de rugăciune din aceste zile sunt mulțumire adusă lui Dumnezeu și mulțumire acelora care ne-au sprijinit pentru ca acest moment să aibă loc. Mulțumire organizatorilor de la Iași, de la București sau din alte părți ale țării sau ale lumii, care, timp de un an de zile, întâlnindu-se, au cugetat cum să alcătuiască această prescură numită Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași, pentru ca să fie apoi oferită celor care se simt apropiați de această lume.

Părintele prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, a declarat:

Muzica este și în cer, dar și pe pământ, trebuie să fie și în viața noastră. Prin muzică, Imperiul Bizantin de altă dată a convertit popoare văzând, ascultând, dar mai cu seamă trăind slujbele bisericești. Închei spunând că celebrul teolog Nichifor Crainic a afirmat că «muzica este un mijloc de spiritualizare, de trăire în atmosfera Duhului Sfânt, clipe de alianță a vremelniciei cu eternitatea, de întâmpinare și unire a sufletului omenesc cu frumusețile divine».

În această seară, începând cu ora 18.00, la Sala „Iustin Moisescu” din incinta Ansamblului Mitropolitan va avea loc o dezbatere publică intitulată „Cântărețul bisericesc în actualitate”.

Mai multe detalii cu privire la programul și invitații evenimentului pot fi aflate de pe pagina de facebook Iasi Byzantine Music Festival și de pe site-ul oficial www.ibmf.ro.

Vă invităm să accesați și:

(Foto) Liturghie Arhierească în debutul celei de-a șasea ediții a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași

(Video) A început ediția a VI-a a Festivalului Internațional de Muzică Bizantină de la Iași