A început Săptămâna duhovnicească la Biserica "Sfântul Ioan" din Bacău

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

A început Săptămâna duhovnicească la Biserica "Sfântul Ioan" din Bacău

Săptămâna duhovnicească din Parohia "Sfântul Ioan" din Bacău a debutat luni, 24 august 2015, prin organizarea pelerinajului cu racla în care se află moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre aflată în patrimoniul Catedralei Arhiepiscopale din Roman.

Sfintele moaşte au ajuns la Bacău, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, sosirea acestora fiind urmată de Slujba Acatistului. Programul manifestărilor religioase va continua în zilele următoare la Biserica "Sfântul Ioan" din Bacău, prin implicarea preoţilor băcăuani, în mod special a părintelui Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău. Sâmbătă, 29 august 2015, IPS Părinte Ioachim va sluji la Biserica "Sfântul Ioan" Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

Citește despre: