A început un nou an școlar la Grădinița „Varlaam Mitropolitul”

Arhiepiscopia Iaşilor

A început un nou an școlar la Grădinița „Varlaam Mitropolitul”

Luni, 4 septembrie, a avut loc începerea anului școlar la Grădinița „Varlaam Mitropolitul” din Iași. Evenimentul a început cu binecuvântarea lui Dumnezeu, astfel, educatorii instituției de învățământ, copiii și părinții prezenți au participat la slujba de sfințire a unor noi săli de curs din incinta grădiniței, săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Zeci de copii, dimpreună cu părinţii şi educatorii lor, au participat luni, 4 septembrie, la începutul anului școlar, la Grădiniţa „Varlaam Mitropolitul”. Festivitatea de deschidere a noului an a fost marcat prin prezența Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, care a sfințit câteva noi săli de curs.

Grădinița „Varlaam Mitropolitul”

În prezent, este parte a Şcolii „Varlaam Mitropolitul” şi are ca principiu educaţia personalizată, care dezvoltă atât dimensiunea cognitivă (IQ), cât şi pe cea emoţională (EQ), având mereu în centru dimensiunea spirituală (SQ), esenţială în împlinirea vieţii. Stilul oferit de unitatea de învăţământ îi inspiră pe copii să-şi descopere şi să-şi cultive măreţia, să recunoască şi să admire frumosul în natură şi în oamenii din jur, să observe şi să cultive legăturile profunde şi sensul în activităţile din viaţa lor. Grădiniţa numără un colectiv de 115 copii şi 13 educatori şi asistenţi educaţionali.

Citește despre: