Căci există în voi preţuirea de sine, care zace la foarte mare adâncime.

Smerenia este rădăcina a tot binele, căci tot binele este de la Dumnezeu: iar El celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har.

Smerenia este temelia tuturor! Îndată ce smerenia se depărtează, inima se închide şi tot binele se sufocă în ea. Să fie întotdeauna inima înfrântă şi smerită.

Cel mai mult trebuie să vă temeţi să vă credeţi drepţi. Îndată ce începeţi să înclinaţi spre acest lucru, să ştiţi că aţi început să păşiţi strâmb.

Domnul îl primeşte numai pe acela care vine la El cu sentimentul păcătoşeniei. Iar ce vine la El cu sentimentul dreptăţii sale, Îşi întoarce faţa. El de aceea a şi venit, pe cei păcătoşi să-i mântuiască, nu pe cei drepţi.

Smerenia şi duhul umilit trebuie să alcătuiască fondul vieţii voastre, ca şi al oricui trăieşte în adevăratul duh a lui Hristos.

…aminţi-vă mai des greşelile dumneavoastră, care sunt destul de multe, căci toţi avem greşeli.

Domnul ne lasă uneori neputinţele firii pentru smerenie. Dacă nu ar fi ele, imediat ne-am înălţa mai presus de nori şi ne-am instala acolo tronul.

Mai multe sentimente bune există, dar sentimentul că nu suntem buni de nimic este fundamental: căci, atunci când el nu există, nimic nu este de folos.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte, Editura Egumeniţa, p. 437-438)