Necazurile se întâlnesc neapărat în calea noastră spre Patria cerească, deoarece cununa nu poate fi primită decât prin purtarea neabătută a Crucii.

Când capul nostru este încununat cu spini, este cuviincios ca picioarele noastre să umble pe căi aşternute cu trandafiri? Necazurile şi bolile sunt doctorii sfinte; putem să le îndulcim prin credinţă şi prin rugăciunea din inimă – însă de obicei ni le facem singuri amare, adăugând nerăbdarea şi puţinătatea credinţei noastre în paharul încercării prin care trecem.

Necazurile sunt întotdeauna folositoare. În dreapta Domnului, ele sunt mijloace de vindecare a bolilor noastre duhovniceşti, pentru smerirea trufiei şi potolirea patimilor. Ele înmoaie inima noastră cea împietrită, ni silesc să alergăm cu rugăciune la Dumnezeu, ne fac săraci cu duhul şi nimicnici în proprii noştri ochi.

(Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 65)