Împlinindu-vă pravila voastră, să nu aveţi în gând numai să citiţi toate cele rânduite, ci să deşteptaţi şi să întăriţi în suflet pornirea de rugăciune pentru a dobândi următoarele lucruri: a) niciodată să nu rostiţi în grabă, ci să rostiţi oarecum psalmodiind; în vechime toate rugăciunile rostite erau alese din psalmi; dar nicăieri nu întâlnesc cuvântul „a rosti”, ci pretutindeni întâlnesc „a cânta”; b) în fiecare cuvânt să pătrundeţi şi nu numai ideea celor rostite să ia naştere în conştiinţă, ci şi simţământul corespunzător să-l deşteptaţi; c) pentru a tăia îndemnul la rostirea grăbită, rânduiţi-vă să nu citiţi una după alta, ci să stăruiţi în rugăciunea citită un sfert de ceas, o jumătate de ceas, un ceas... cât stăruiţi de obicei... şi apoi să nu uitaţi câte rugăciuni aveţi de rostit, ci, cum a venit momentul, dacă nu mai aveţi dorinţa să stăruiţi mai departe, încetaţi să mai citiţi; d) după ce v-aţi rânduit acest lucru, totuşi, nu vă uitaţi la ceas, ci rămâneţi aşa, să staţi la nesfârşit: gândul nici nu o va lua înainte; e) pentru a ajuta la mişcarea simţămintelor de rugăciune în timpul liber, recitiţi şi chibzuiţi toate rugăciunile care fac parte din pravila voastră şi resimţiţi-le ca, atunci când veţi începe să le citiţi în cadrul pravilei, să ştiţi dinainte ce simţământ trebuie deşteptat în inimă; f) niciodată să nu citiţi rugăciunile fară întrerupere, ci întotdeauna să le întrerupeţi printr-o rugăciune personală, prin metanii, fie că faceţi acest lucru la mijlocul rugăciunilor, fie că-l faceţi la sfârşit. Imediat ce pătrunde ceva în inimă, să vă opriţi din citit şi să faceţi metanii. Această ultimă regulă este cea mai necesară şi cea mai folositoare pentru educarea duhului de rugăciune... Dacă vreun simţământ se prinde foarte tare, rămâneţi cu el şi faceţi metanii, iar cititul lăsaţi-l... şi procedaţi aşa chiar până la sfârşitul timpului rânduit.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte, Editura Egumeniţa, Galaţi, p. 20)