După ani de lagăr şi deportare, am primit vestea despre moartea soţului meu, care fusese dus în Siberia după anchetele şi bătăile cumplite din închisoare. Prima veste pe care am primit-o era de la un învăţător care era în grupul nostru şi care a fost împreună cu soţul meu până la moarte. M-a înştiinţat că soţul meu a murit de foame în ziua de 27 mai 1943.

Fiind invalid din închisoare, cu toate măruntaiele rupte înăuntru din cauza bătăilor la cercetări, l-au trimis cu alţii la tăiat pădurea, copaci groşi. El n-a putut să lucreze şi l-au dat la o baracă a celor care nu vor să lucreze, unde se dădea mâncare numai 300 de grame de pâine pe zi şi apă, şi el a murit de foame.

Dar când am cerut actul lui de deces, am primit că el este mort de tuberculoză în oraşul Tavda din Siberia. Mi-am dat seama că a murit ca mucenic şi am hotărât să nu mă căsătoresc niciodată.

(Fragment din volumul „Suferințele mamei Blondina (1906-1971), o martiră a Siberiei”, Ediția a III-a, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010)