Text și context

Uciderea mișelească a Botezătorului Îl va determina pe Hristos să se retragă pentru o vreme în pustie. Spre a se reculege și nu numai. Va fi urmat și aici, ca peste tot, de ucenici și de oamenii din popor. Cu toții, dornici să se împărtășească din cuvântul și înțelepciunea Sa. Nu le va refuza solicitarea. Îi va învăța și le va vorbi despre veșnicie, despre o lume mai bună, ce urmează să vină. Una în care cu toții își pun mari nădejdi. Prinși în angrenajul unei societăți marcate de clivaje sociale și nedreptăți, și-ar dori cu toții dreptate. Fascinați de cuvintele Lui, uită să mai plece acasă, spre îngrijorarea ucenicilor. Aceștia sunt conștienți că prinderea înserării în pustie presupune mai multe riscuri și țin să-I împărtășească acest lucru și Învățătorului. „Locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare”, sunt cuvintele lor.

Mâncarea

Hristos nu consideră că acest lucru reprezintă o problemă. Dimpotrivă, le cere ucenicilor să-i hrănească ei pe oameni. Le sporește astfel preocuparea. Resursele sunt insuficiente. Cinci pâini și doi pești reprezintă toată rezerva de hrană. Iisus cere să-I fie aduse înainte, așază mulțimile pe iarbă, binecuvântează, frânge și împarte. Ucenicii primesc din mâna Lui și dau mai departe. Ajung astfel cu toții să se sature. La final, se colectează și rămășițele. „Firimiturile ospățului”, cum frumos le-au numit Sfinții Părinți în încercările lor exegetice. Deloc puține. Douăsprezece coșuri pline. Un număr cu rezonanță și relevanță multiplă. 

Mulțimea

Evanghelistul ține să mai noteze un aspect. Anume că cei care beneficiaseră de pe urma minunii erau aproximativ cinci mii de bărbați. Lor li se adăugau femeile și copiii, care, în acea epocă, nu erau considerați reprezentativi din punct de vedere social. Dar, dacă pentru spațiul civil nu însemnau nimic, înaintea lui Dumnezeu erau cât se poate de prețioși. Căci da, Domnul nu discriminează. Vor pleca și ei, aidoma tuturor celor de față, sătui, de la ospățul minunat. Fiul Omului își va sili apoi ucenicii să urce în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt. Între timp, El urma să dea drumul mulțimilor, înainte să li se alăture. Este de presupus că va mai avea nițel de furcă cu entuziasmul oamenilor care fuseseră hrăniți în chip minunat. Că unii Îi vor fi cerut informații suplimentare. Că-I vor fi lăudat gestul. Ori, că, prinși de euforia momentului, își vor fi exprimat dorința de a-L urma. 

În loc de concluzii

Minunea înmulțirii pâinilor vine să-i spună multe omului zilelor noastre. Ni-L deconspiră pe Hristos ca fiind Pâinea Vieții. Cel capabil să ne hrănească deopotrivă sufletele și trupurile. Sursa nutriției celei adevărate. Tămăduitorul. Împlinitorul cererilor celor de folos. Atunci când, aidoma Apostolilor, lăsăm îngrijorarea să se pogoare peste sufletele noastre, suntem chemați să privim înspre acest episod evanghelic spre a înțelege cum vede Domnul lucrurile. A ne bucura împreună cu cei pe care Fiul îi hrănește prin binecuvântare și a ne dori să beneficiem și noi, aidoma lor, de har și binecuvântare. Îndrăzniți!