PS Mihail, Episcopul Australiei și Noii Zeelande: „Împodobind sufletele noastre cu virtuțile creștine, putem vedea de pe acum slava Învierii lui Hristos” (Scrisoare pastorală, 2026)
Harul, bucuria și lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos să se reverse cu belșug în familiile dumneavoastră, în inimile tuturor ca să-L mărturisim pe Hristos Înviat din morți cu același curaj și cu aceeași dragoste pe care au avut-o femeile mironosițe, sfinții apostoli, martirii și sfintele femei românce în toată istoria neamului nostru românesc.
† MIHAIL
Cu Harul lui Dumnezeu Episcopul Românilor Ortodocși din Australia și Noua Zeelandă
Preacucernicilor preoți și tuturor binecredincioșilor creștini din eparhia Noastră, har, milă și pace de la Hristos Domnul nostru Cel Înviat din Morți, iar de la Noi arhierești și părintești binecuvântări.
Iubiți credincioși și credincioase,
Hristos a Înviat!
Cu ajutorul Domnului Dumnezeu am ajuns și anul acesta, la marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. După ce am petrecut zilele Postului Mare în rugăciune și smerenie, în citirea sfintelor învățături, în răbdare, în iertare și pace cu cei din jur, dar și în lucrare duhovnicească cu fapte bune, aducându-ne aminte de cuvintele, de învățăturile și faptele Domnului Hristos care zice: „Credeți în Dumnezeu și credeți în Mine” (Ioan14,1), sărbătorim Învierea care este cea mai mare și mai importantă sărbătoare a creștinilor.
Biserica prin învățătura Sa, a rânduit așadar în perioada Postului Mare, pregătirea prin asceză, după exemplul a Mântuitorului care a postit 40 de zile, pentru a-L primi în inimile noastre pe Hristos Domnul. Astfel, sărbătorim Învierea Domnului Hristos cu bucurie sfântă și apoi, Îl primim cu vrednicie în Sfânta Euharistie. El ne învață să credem și să Îl urmăm, zicând: „Căci cine Mă iubește pe mine, va fi iubit de Tatăl Meu, și Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 21).
Totodată, pregătirea pentru ziua cea mare a Învierii Domnului nu este numai de natură ascetică, ci ne îndeamnă la lucrarea faptelor bune, a virtuților, ca expresie a iubirii de Dumnezeu și a urmării lui Hristos. În acest sens, Sfântul Ioan Damaschin ne învață că pregătirea pentru Înviere nu este numai de ordin gastronomic sau vestimentar, ci una spirituală, de practicare a virtuților, concomitent cu lupta împotriva patimilor trupești și sufletești.[1] De asemenea, în Canonul Sfintelor Paști, cântăm: „Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind, cu neapropiată lumină a Învierii. Și bucurați-vă, zicând, luminat să-L auzim, cântându-I cântare de biruință”, crucea fiind numită: „semnul biruinței lui Hristos”.
Așadar, în pregătirea noastră pentru a sărbători Învierea, curățindu-ne pe noi înșine de patimi egoiste, de gânduri rele, de lăcomie și înșelăciune, de vorbire de rău, de judecata aproapelui, de intrigi și de fapte păcătoase, căutăm să împlinim legea lui Hristos. Iar pentru a ne menține starea duhovnicească încununată cu virtuțile creștine, sărbătorim, în mod obișnuit, Învierea Domnului, în fiecare zi de duminică. Împodobiți cu faptele cele bune și cu virtuțile creștine, purtăm greutatea crucii personale, împreună cu Domnul Hristos, care ne ajută și pe noi să ne izbăvim de moartea cea veșnică și să dobândim Împărăția Cerurilor.
Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune: „Hristos Dumnezeul nostru, după ce a fost spânzurat pe cruce și a pironit păcatul lumii, și a gustat moartea, S-a pogorât în cele mai de jos ale iadului. Deci, așa cum urcându-se iarăși din iad, a intrat în neprihănitul Său trup, de care nu S-a despărțit nicidecum, pogorându-Se acolo, și îndată a Înviat din morți, iar după aceea S-a înălțat la ceruri cu slavă și putere multă, așa și cum atunci când ieșim din lume și intrăm prin asemănarea cu Patimile Domnului în mormântul pocăinței și al smereniei, El însuși pogorându-Se din ceruri, intră ca într-un mormânt în trupul nostru, și unindu-Se cu sufletele noastre, le învie în chip mărturisit pe ele, care erau moarte, și dă celui ce a înviat astfel, putința de a vedea de pe acum slava Învierii Lui tainice” [2].
Noi sărbătorim în fiecare an Pătimirile și Învierea ca formă liturgică în zile stabilite, întrucât pentru fiecare creștin mărturisitor al Învierii Domnului, există o trecere împreună cu Hristos, de la viața cea pătimașă la virtute, întrucât și Sfântul Apostol Pavel ne învață, zicând: „Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului. Căci dorința cărnii este moarte, dar dorința Duhului este viață și pace” (Romani 8, 5-6).
Creștinii cred în Învierea Domnului Hristos și așa trebuie să trăiască. Biserica, prin învățăturile Sfinților Părinți, ne îndeamnă să trăim Învierea neîncetat în ființa noastră. În acest sens, tot Sfântul Simeon în Catehezele sale subliniază ideea contemplării Învierii în chip tainic, ca act al credinței pe care o trăim și o mărturisim atunci când ne curățim de păcate și înviem la viața virtuoasă. Pentru aceasta, la Liturghia duminicală cântăm de fiecare dată: „Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus Hristos, Celui singur fără de păcat...”.
Iubiți frați și surori,
Hristos Domnul împlinind Scripturile întocmai cu voia lui Dumnezeu Tatăl, a fost judecat cu judecată nedreaptă, a pătimit și a murit pe cruce între doi tâlhari. Iosif din Arimateea, ucenic bun și drept, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, cere trupul lui Iisus (Matei 27, 57-58) și pentru că se apropia ziua sâmbetei care era respectată de evrei ca zi de odihnă de la lucrurile lor, conform rânduielilor pe care le lăsase Dumnezeu prin Moise (Ieșire 12, 16), a coborât trupul de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu curat, ungându-L cu miresme scumpe după rânduiala înmormântării la evrei (Ioan 19, 40). A fost privat de un ritual deplin de îngropare. Mormântul fiind aproape de locul unde fusese răstignit, într-o grădină, Iosif din Arimateea a făcut pregătirile de îngropare în grabă și a așezat trupul Domnului într-un mormânt nou, săpat în stâncă, în care nu mai fusese pus nici un mort, și a prăvălit o piatră mare la ușa mormântului și s-a dus (Matei 27, 60). De față, în fața mormântului era Maria (Maica Domnului) și cealaltă Marie (Matei 27, 61).
Cu voia lui Pilat au securizat mormântul, sigilând piatra și punând ostași ca să păzească mormântul (Matei 26, 65). Pilat știa că Iisus a murit nevinovat și de aceea fugea de părtășia cu ucigașii lui Dumnezeu, ca să nu mai poată să facă nici o contestație după Înviere. De aceea le zice: „mergeți și întăriți cum știți” (Matei 27, 65).
În prima zi a săptămânii, în zorii zile, duminica, femeile mironosița umplute de har sfânt, cu fidelitate și dăruire jertfelnică, ignorând pericolele prezenței lor la mormântul Domnului Iisus, merg ca să ungă trupul cu miresme. Pentru devotamentul lor, pentru curajul și pentru dragostea lor înflăcărată față de Învățătorul, dobândesc cele dintâi pacea și bucuria Învierii lui Hristos.
Apostolii care erau speriați de cele întâmplate, ascunși de frica iudeilor, primesc vestea Învierii de la femeile mironosițe. Ele îi încredințează, le dau curaj cu mărturia lor, cu credința lor, cu sufletul lor curat și pleacă împreună la mormânt.
„Într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, pentru ca cel ce crede într-însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). Pentru aceasta este necesar să ne curățim pe noi înșine de toată tulburarea vieții acesteia, de orice cuget pământesc pătimaș și păcătos, ca să primim în inimile noastre pe Cuvântul lui Dumnezeu care ne hrănește sufletele cu pâinea cea duhovnicească.
Să rostim și să simțim împreună cu Sfântul Apostol Pavel care zice: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2, 20), căci așa participăm la taina lui Hristos, întrucât prin venirea lui Hristos în lume se descoperă „taina cea din veac ascunsă” (conf. Coloseni 1, 26). Cu mintea, cu cugetarea și cu trăirea în chip duhovnicesc, să ne înălțăm împreună cu Hristos, mergând spre Golgota, ca să ne facem părtași la patimile Lui. Pentru că El a acceptat moartea, să murim și noi pentru păcat, ca să trăim pentru dreptate, căci și apostolul zice: „socotiți-vă morți păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6,11).
Și văzându-l cu mintea pe Hristos în mormânt nou, să lepădăm pe omul cel vechi și să ne facem frământătură nouă, pentru a-L primi pe Hristos în sufletele noastre (I Corinteni 5, 7), cântând: „Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem: Fraților! Și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere” [3].
Iar ca să ajungem la această stare duhovnicească trebuie să ne străduim ca să ne asemănăm cu cei ce L-au coborât de pe cruce și L-au înmormântat pe Domnul, cu Iosif și cu Nicodim, căci ei L-au cuprins în inima lor cu credință și cu evlavie, urmându-L până la sfârșit.
Dreptmăritori creștini,
Anul 2026 a fost închinat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre ca „Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al Sfintelor femei din calendar’’. Prin aceasta, în fiecare parohie românească, în eparhii și în instituțiile de învățământ teologic sau religios se subliniază în mod special prin cateheze, predici sau studii de specialitate, rolul familiei în educația tinerei generații din punct de vedere creștin și a femeii creștine în Biserică și societate, în general.
Avem exemplul mironosițelor femei din Sfintele Evanghelii despre care aminteam mai sus, dar în mod special, avem exemplul Maicii Domnului care mijlocește la tronul Preasfintei Treimi pentru toți cei care cinstesc pe Domnul nostru Iisus Hristos și care înalță rugăciuni, cerând ajutorul Ei.
Totodată, Biserica Ortodoxă Română, chiar de la începutul acestui an, a canonizat un număr de 16 femei românce cu viață sfântă– monahii, doamne, soții sau mame care au avut credință multă și au contribuit la întărirea credinței în Biserică, în familie sau în comunitățile în care au trăit.
Să le urmăm credința acestor eroi ai credinței în Hristos Domnul și prin faptele noastre, prin mărturisirea noastră, prin credință dreaptă să înmulțim bucuria, pacea și dreptatea în jurul nostru.
Harul, bucuria și lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos să se reverse cu belșug în familiile dumneavoastră, în inimile tuturor ca să-L mărturisim pe Hristos Înviat din morți cu același curaj și cu aceeași dragoste pe care au avut-o femeile mironosițe, sfinții apostoli, martirii și sfintele femei românce în toată istoria neamului nostru românesc.
Rugăm pe Domnul Hristos să vă dăruiască tuturor pacea Sa cea dumnezeiască pe care a dăruit-o lumii după învierea din morți și să cântăm cu bucurie imnul pascal „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”.
Hristos a Înviat!
Al vostru către Domnul rugător,
† Episcopul Mihail
Al Românilor Ortodocși din Australia și Noua Zeelandă
[1] Sf. Ioan Damaschin, Cuvânt la Sâmbăta cea Sfântă, 38, p.151-152
[2] Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze 13, Învierea tainică cu Hristos, p.172
[3] Stihirile Paștilor, în Slujba Învierii
