Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști

Rugăciuni

Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști

În ziua luminatului praznic al Învierii lui Hristos, în toată Săptămâna Luminată, precum și la Odovania Paștilor (miercuri, înainte de Înălțarea Domnului), rugăciunile dimineții și ale serii sunt înlocuite de rostirea Ceasurilor, după următoarea rânduială:

Pentru rugăciunile sfinţilor părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. (de trei ori)

Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi, toţi credincioşii, să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că iată a venit prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a călcat. (de trei ori)

Apoi se citește IPACOI, glasul al 4-lea:

Venind mai înainte de zori cele ce au fost cu Maria şi găsind piatra răsturnată de pe mormânt, auzit-au de la înger: Pentru ce-L căutaţi printre morţi, ca pe un om, pe Cel ce este întru lumina cea pururea fiitoare? Vedeţi giulgiurile cele de îngropare! Alergaţi şi vestiți lumii că S-a sculat Domnul, omorând moartea, că este Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce mântuieşte neamul omenesc.

Apoi CONDACUL, glasul al 8-lea

De Te-ai şi pogorât în mormânt, Cela ce eşti fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit şi ai înviat ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor mironosiţe: Bucuraţi-vă! și Apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cel Ce dai celor căzuţi ridicare.

Și aceste tropare:

În mormânt cu trupul, în iad cu Sufletul, ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul şi pe scaun ai fost, Hristoase, cu Tatăl şi cu Duhul, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un purtător de viaţă, ca un mai înfrumuseţător decât raiul, cu adevărat şi mai luminat decât orice cămară împărătească s-a arătat, Hristoase, mormântul Tău, Izvorul Învierii noastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce eşti locaş sfinţit dumnezeiesc al Celui Preaînalt, bucură-te! Că prin tine s-a dat bucuria, Născătoare de Dumnezeu, celor ce strigă: Binecuvântată eşti tu între femei, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, Stăpână.

Apoi: Doamne miluieşte (de 40 de ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. 

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Hristos a Înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le (de trei ori).

Rugăciunile lunii Decembrie

Calendar ortodox
19 Decembrie