† LAURENȚIU, 
DIN MILA LUI DUMNEZEU, 
ARHIEPISCOP AL SIBIULUI ȘI MITROPOLIT AL ARDEALULUI 

Iubitului nostru cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini, har, milă și pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhierești binecuvântări!

„Femeile cele de Dumnezeu înțelepțite, cu miruri, către Tine au alergat și, bucurându-se, s-au închinat Ție, Dumnezeului Cel viu, pe Care ca pe un mort cu lacrimi Te căutau. Și Paștile cele de taină, ucenicilor Tăi, Hristoase, le-au binevestit.” (Stihira din Canonul Învierii)

HRISTOS A ÎNVIAT!

Iubiții mei fii duhovnicești, 

Iată, ne-a ajutat Preabunul Dumnezeu și în acest an să ajungem la slăvitul și luminosul praznic al Învierii! Suntem cu toții iarăși împreună în această „sfințită cu adevărat și mult prăznuită noapte de mântuire”[1]. Purtăm făclii luminoase în mâini și cântăm plini de bucurie imnul de biruință al creștinismului: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viața dăruindu-le!”. An de an, bucuria acestui praznic ne cuprinde din nou pe toți cu aceeași intensitate și ne aduce atât de multă nădejde și încredere, cum nici un alt eveniment al vieții noastre nu le poate oferi. Știm în această zi de sărbătoare că bucuria pascală, pe care Biserica noastră o evocă atât intens și solemn în întreg cultul ei, este o bucurie cerească, este o bucurie care vine din lumea cea veșnică a Împărăției cerurilor, pe care Dumnezeu ne învrednicește să o putem gusta încă de pe acum, din timpul vieții noastre pământești. Știm cu toții și simțim în adâncul inimilor noastre că sărbătoarea Învierii Domnului pe care o celebrăm cu atâta emoție și bucurie nu este o simplă rememorare liturgică și nici o repunere în scenă a unor evenimente întâmplate acum 2000 de ani, ci, cu adevărat, este intrarea noastră, trecerea noastră împreună cu Hristos în lumina și bucuria Împărăției cerurilor, deschisă nouă iarăși prin Învierea Mântuitorului. Împreună cu Stăpânul vieții și al morții, intrând în atmosfera plină de lumină și de dragoste a iubirii Preasfintei Treimi, noi descoperim an de an învățăturile tainice și cerești pe care Dumnezeu ni le pune la inimă cu ocazia acestui mare praznic al creștinătății. 

În fiecare an, în cuvântul nostru pastoral am încercat să descifrăm împreună una dintre tainele mari ale Învierii Domnului. Anul acesta a fost declarat de Biserica noastră drept „Anul omagial al pastorației familiei creștine” și „Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame). Atenția noastră se îndreaptă acum spre sfintele femei mironosițe, spre curajul iubirii lor jertfelnice, care a învins frica și moartea. Încercăm să înțelegem și noi mesajul lor profund, privind modul în care trebuie să Îl căutăm pe Hristos Cel Înviat, pentru a-L putea găsi cu adevărat și a ne închina Lui așa cum au făcut ele.

Iubiți credincioși,

Sfintele Evanghelii ne relatează că, în jurul lui Hristos, în timpul vieții și misiunii Sale pământești, s-au strâns, alături de Apostoli și ucenici, și unele sfinte femei, dedicate slujirii Mântuitorului. Prezența și misiunea lor au devenit și mai evidente în timpul Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului. Prin râvna și devotamentul lor, ele au fost cele care, împreună cu cel mai tânăr dintre apostoli, Sf. Ioan Evanghelistul, nu L-au părăsit pe Învățătorul lor și pe Maica Sa Preacurată, rămânându-I aproape în toate momentele pătimirilor Lui și îngrijindu-se apoi de ritualul îngropării Lui. Râvna și curajul acestor femei purtătoare de mir le-au făcut să fie nu numai martori ai morții cu adevărat, dar și primii martori și vestitori ai Învierii Mântuitorului. 

Dragostea lor arzătoare pentru Hristos le-a adus în acel moment la mormânt, dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, în care, prin vedere îngerească, au primit primele vestea Învierii Mântuitorului și au fost trimise să o vestească și ucenicilor, devenind astfel „apostolii Apostolilor”, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Toți Sfinții Evangheliști le includ în descrierea Învierii Domnului. Sfântul Evanghelist Matei le arată pe aceste femei – pline de curaj și de dragoste jertfelnică – a fi primele care au primit vestea Învierii din morți a Mântuitorului de la un înger purtător de lumină, care s-a pogorât din cer și a prăvălit piatra de la mormânt și care le-a poruncit să meargă și să vestească ucenicilor Învierea (Mt 28, 1-9). Tot el menționează că, mai apoi, Însuși Domnul Iisus Hristos li S-a arătat lor, iar ele s-au închinat Lui „cuprinzând picioarele Lui” (Mt 28, 9).

Sfântul Evanghelist Marcu le prezintă pe Maria Magdalena, pe Maria, mama lui Iacov, și pe Salomeea ca fiind cele care, dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, au cumpărat miresme și au venit la mormânt ca să-L ungă pe Iisus. Ele însă, intrând în mormântul gol, au primit vestea Învierii de la un tânăr îmbrăcat în veșmânt alb, care le-a îndemnat să meargă să vestească și Apostolilor că Hristos S-a sculat din morți și că va merge în Galileea, unde Îl vor putea vedea (Mc 16, 1-9). Și Sfântul Luca ne spune că femeile mironosițe au găsit gol mormântul și doi tineri îmbrăcați în veșminte strălucitoare le-au adresat această întrebare retorică: „De ce căutați pe cel Viu între cei morți?” (Lc 24, 5), arătându-le că Domnul a înviat și că nu este în mormânt. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că SfântaMaria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineață, fiind încă întuneric, și a văzut piatra ridicată de pe mormânt (In 20, 1), pentru ca mai apoi să se întâlnească cu Domnul Cel Înviat și să Îl recunoască abia după ce Acesta a strigat-o pe nume (In 20, 11-17). 

Iubiți frați creștini,

Din relatările Evangheliei și din tradiția Bisericii, noi știm și numele acestor femei pline de curaj și de devotament. Maria Magdalena, Salomeea, Ioana lui Huza, Marta și Maria, surorile lui Lazăr, Maria lui Cleopa, Suzana, la care se adaugă și alte femei, ale căror nume nu le cunoaștem. Acest grup de femei minunate o aveau în mijlocul lor pe Maica Domnului, care le-a fost sprijinul și modelul pe care l-au urmat. Sfântul Grigorie Palama vorbește de faptul că dragostea dumnezeiască a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu a făcut-o pe această nouă Evă să fie prima care L-a văzut pe noul Adam și să primească vestea cea bună a Învierii chiar de la Domnul. Ea nu s-a depărtat nici o clipă de la mormântul Mântuitorului, văzând cutremurul de pământ, pe îngerul cel plin de lumină coborând și prăvălind piatra mormântului. Și, fiind toată plină de lumină și de iubire pentru Fiul ei, a știut și a simțit tainic în inima sa bucuria Învierii Fiului Ei. Mântuitorul i S-a arătat apoi și ea fost astfel cea dintâi ființă omenească care L-a văzut și L-a recunoscut pe Cel înviat și, căzând la picioarele Lui, le-a îmbrățișat, devenind Apostol pe lângă Apostolii Mântuitorului. Sfinții Evangheliști nu spun în chip limpede toate acestea, nevrând ca tocmai Preacurata Fecioară să fie adusă drept martoră a Învierii Fiului ei. 

Maica Domnului a fost prima la mormânt și râvna și dragostea ei pentru Fiul său le-au inspirat și pe sfintele femei, arătându-ne nouă tuturor că iubirea de Dumnezeu este singura putere care poate birui moartea, singurul izvor de bucurie și de curaj pentru noi. Această dragoste nemărginită și plină de altruism, această dragoste plină de lumină și de har i-a adus Preacuratei, în inima sa, certitudinea și încredințarea că Fiul ei a înviat din morți, iar întâlnirea mai apoi cu El a consfințit această certitudine a credinței și dragostei ei. 

Iubindu-L și dăruindu-se Lui cu întreaga ei ființă, Maica Domnului nu doar ne arată tuturor că puterea dragostei jertfelnice aduce întotdeauna bucuria Învierii, dar ni se face model și ajutor în a ne dărui și noi lui Dumnezeu ca femeile mironosițe și de a gusta din fericirea negrăită a luminii Învierii lui Hristos.

Iubiți credincioși,

Sfintele femei mironosițe, alături de Maica Domnului, ne arată puterea cea mare a dragostei care le-a ajutat să treacă de la lacrimi la bucurie, de la frică la mărturisire vie și plină de curaj a adevărului Învierii. Cele care nu erau considerate în instanțele lumești ale timpului ca martori de încredere au fost alese și trimise de Dumnezeu să vestească Apostolilor și, prin ei, lumii întregi bucuria cea mare a Învierii, a dragostei altruiste, care biruiește moartea. Ele au înțeles bine și au aplicat îndemnul îngerului de a nu căuta pe Cel Viu între cei morți și nu au socotit nimic din cele ale lumii acesteia a fi mai de preț decât dragostea față de Hristos Domnul, singurul Care poate hrăni setea de dragoste a sufletului uman. Pilda vieții lor ne învață peste veacuri unde și cum să Îl căutăm pe Mântuitorul. Lumea caută mereu pe Cel Viu printre lucrurile trecătoare ale lumii acesteia care sfârșesc toate în moarte, în idolii puterii, în plăcerile trecătoare, în ideologii care promit mântuire fără cruce, în speranțe iluzorii, care nu pot învinge moartea. Astăzi, când atâtea familii trec prin încercări – despărțiri, singurătate, crize de sens, presiuni materiale și ideologice –, Maica Domnului, alături de sfintele mironosițe, ne cheamă să nu căutăm pe Cel Viu între cei morți. Să nu căutăm mântuirea în lucruri moarte: în consumerism, în rețele sociale fără suflet, în știrile contradictorii ale mediilor de informare, în goana după avere, în căutarea plăcerilor acestei lumi trecătoare. Să căutăm pe Hristos Cel Viu în rugăciune, în Sfânta Liturghie, în spovedanie și împărtășanie, în iubirea față de cei din casă, în căutarea săracilor și a celor din nevoi, în dragoste sinceră și altruistă față de toți semenii noștri.

Femeile creștine de astăzi – mame, soții, fiice, monahii – sunt chemate să fie model și urmașe vrednice ale femeilor mironosițe: să ducă mirul rugăciunii în casele lor, să ungă rănile copiilor și ale celor dragi cu mila și adevărul lui Hristos, să vestească Învierea prin viața lor curată și prin râvna și dragostea lor. 

Întrebarea îngerului răsună și către noi ca un îndemn permanent: „De ce căutați pe Cel Viu între cei morți?”. Să răspundem și noi prin faptele mironosițelor: să ne ridicăm de la mormintele grijilor lumești, să alergăm la Cel Înviat, să vestim cu bucurie nu doar cu gura, ci cu întreaga noastră ființă: Hristos a înviat! Și, dacă vom face aceasta, atunci și noi vom auzi glasul Lui cel dulce, care ne va striga pe nume, așa cum a făcut-o către Sfânta Maria Magdalena (In 20, 16); iar chemarea această personală, iubitoare și mântuitoare ne va ridica din orice moarte sufletească și ne va umple de putere și de curajul iubirii Sale jertfelnice. 

Iubiți frați creștini,

Aceasta este noaptea și ziua Învierii Domnului – ziua veșnică a Învierii Sale pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm și să ne veselim în ea, ziua în care ne îndulcim de dragostea și lumina pe care ne-a dat-o nouă Preabunul nostru Stăpân. Bucuria noastră să nu o lăsăm să fie umbrită de nimic, căci ea este nădejdea noastră cea mai mare. Asemenea femeilor mironosițe, să Îl căutăm cu toată ființa noastră pe Hristos Cel Viu, Care este Hrana noastră veșnică, întru Care ne întărim și prin care biruim toate încercările vieții noastre, cântând de-a pururi în inimile noastre imnul triumfului creștin asupra păcatului, asupra diavolului și a morții: „HRISTOS A ÎNVIAT din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!”. Amin!

Hristos a înviat!

Sărbători fericite! La mulți și fericiți ani!

Al vostru, al tuturor,

de tot binele voitor și pururea rugător către Hristos, Învierea noastră,

† Dr. Laurențiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului