† NICOLAE
din mila lui Dumnezeu
Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor Unite ale Americii şi
Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi

Iubitului cler şi dreptmăritorilor creştini din sfânta noastră Arhiepiscopie,
pace şi nădejde neclintită de la Hristos Domnul cel Înviat,
iar de la noi arhierească binecuvântare.

„Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului și ai sfărâmat încuietorile cele veșnice care țineau pe cei legați, Hristoase.
Și a treia zi, precum Iona din chit, ai înviat din mormânt.” (Canonul Învierii, Cântarea a 6-a).

Preacucernici Părinţi, Iubiţi Credincioşi,
Hristos a înviat!

Vreme potrivită este astăzi ca toți să strigăm cele spuse de fericitul David: „Cine va spune puternicele fapte ale Domnului, cine va face ca toate laudele Lui să fie auzite?[1] Că, iată, ne-a venit sărbătoarea cea dorită şi mântuitoare, ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, temeiul păcii, pricina împăcării, încetarea războaielor, călcarea morții, înfrângerea diavolului”, ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur. [2]

Cântările acestui praznic slăvit ne descoperă înțelesurile multiple ale Învierii Domnului pentru om și întreaga creație. Cântarea a 6-a din Canonul Învierii descoperă eliberarea omului din iad, acolo unde era ținut pentru veșnicie: „Cuvintele încuietorile cele veșnice care stăpâneau arată că zăvoarele acelea erau trainic înțepenite fără clătinare și de niciun om nu au fost sfărâmate în veci”, spune Sfântul Nicodim Aghioritul.[3] Hristos coborât în iad a zdrobit porți de aramă și a sfărâmat zăvoarele de fier după prorocia lui Isaia: Eu -  zice înaintea ta voi merge și munții îi voi face șes, porți de aramă voi zdrobi și zăvoare de fier voi sfărâma și îți voi da ție vistierii întunecate și ascunse.[4] Autorul Canonului Învierii adaugă că „Tu, Doamne, după ce ai sfărâmat zăvoarele iadului, ai înviat din mormânt a treia zi, așa cum și Iona a ieșit din kit a treia zi, cum Tu Însuți ai prevestit: Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile și trei nopți, tot așa va fi și Fiul Omului în inima pământului trei zile și trei nopți[5]. Iar purtătorul de Dumnezeu Maxim tâlcuiește cuvintele de mai sus ale lui Iona în mod anagogic și zice: a numit <pământ> starea grosieră a răutății iar <zăvoare veșnice> aplecările pătimașe spre cele materiale, care alcătuiesc starea cea mai jalnică.”[6]

În comentariul său la cântările Canonului Învierii, Sf. Nicodim reia, de mai multe ori, unul din aspectele fundamentale ale Învierii Domnului, acela al eliberării sufletelor drepților din iad. Pogorârea dumnezeirii la iad a însemnat sfărâmarea încuietorilor celor veșnice, distrugerea iadului, anularea peretelui despărțitor dintre Creator și creatură ridicat prin păcatul lui Adam. Nu întâmplător, icoana potrivită a Învierii Domnului este tocmai aceea care arată această realitate a eliberării sufletelor ținute în iad, nicidecum tabloul care îl prezintă pe Hristos ca biruitor al morții ridicat din mormânt și purtând un steag alb. Această realitate o prezintă și Sfântul Vasile cel Mare în Sfânta Liturghie care îi poartă numele: „pogorându-se prin Cruce în iad, ca să plinească toate ale Sale, a dezlegat durerile morții. Și, înviind a treia zi și cale făcând oricărui trup spre învierea cea din morți - că nu era cu putință a fi ținut sub stricăciune Începătorul vieții – făcutu-S-a începătură celor adormiți, Întâi născut din morți, ca să fie El Însuși începătorul tuturor în toate.”

Dar Sf. Nicodim merge mai departe în explicarea cântării a 6-a amintind interpretarea Sf. Maxim Mărturisitorul: sfărâmarea încuietorilor celor veșnice se referă nu numai la distrugerea iadului, ci și la ridicare firii umane din alipirea ei de pământ, la reîndreptarea staturii omului dinspre cele materiale spre Dumnezeu, spre cele spirituale.

Sfântul preot Dumitru Stăniloae explică această transformare a firii umane al lui Hristos prin smerenia Fiului lui Dumnezeu de a lua trupul nostru și prin Învierea Sa din morți. Învierea Sa este o radicală prefacere a trupului muritor printr-o lucrare creatoare săvârșită asupra trupului vechi. Hristos a înviat pentru că a biruit prin viața lui slăbiciunea firii umane cu afectele ei mergând în manifestarea acestei tării spirituale până la acceptarea morții pentru alții. Potrivit învățăturii Sfinților Părinți, ne spune mai departe Sfântul Dumitru Stăniloae, Hristos a îndumnezeit trupul încă în cursul vieții sale pământești umplându-l de putere și prin eforturile Lui de a se menține curat. În timpul morții trupul nu s-a putut goli de această îndumnezeire. Dumnezeirea nu s-a despărțit nici în timpul morții nici de sufletul Lui, nici de trupul Lui. Învierea lui Hristos a fost pregătită de această unire a umanității Lui cu dumnezeirea prin ipostasul Lui dumnezeiesc care purta și natura omenească. Ca atare, Trupul înviat al lui Hristos este izvor de viață dumnezeiască pentru noi în viața pământească, este izvor de putere și de curăție. E un izvor de putere, de pnevmatizare, pentru a ne menține și a spori și noi în curăție și în pnevmatizarea care duce la înviere. Sfântul Chiril al Alexandriei zice: „căci a înviat Hristos, călcând moartea, ca și pe noi să ne izbăvească de stricăciune și, oprind tânguirea din pricina ei, să ne încredințeze să strigăm plini de bucurie <ai întors plânsul meu în bucurie, ai rupt sacul meu și m-ai îmbrăcat în veselie> (Ps. 29, 12).[7] Ultimul vers al cântării a 6-a a Canonului Învierii confirmă această teologie a îndreptării firii umane prin jertfă și Înviere: „Mântuitorul meu, jertfa cea vie și nejertfită, ca un Dumnezeu, pe Tine însuți de voie aducându-Te Tatălui, ai înviat pe Adam, împreună cu tot neamul, înviind din mormânt.” Transfigurarea, pnevmatizarea firii umane a lui Hristos prin Înviere s-a transmis lui Adam și întregii omeniri.

Preacucernici Părinţi, Iubiţi Credincioşi,

Descoperind aceste înțelesuri ale Învierii Domnului, prin cântare și explicațiile Sf. Părinți, se cuvine să ne îndemnăm și la trăirea acestor înțelegeri, respectiv la vestirea lor, prin exemplul vieții noastre, lumii devenită ne-înțelegătoare. Anume că Învierea lui Hristos reprezintă transfigurarea noastră și a lumii, că noi nu mai trăim după înțelesurile lumii căzute și lipită de cele materiale, ci după cele ale libertății Duhului și înnoirii vieții. În lumea noastră tot mai străină de Dumnezeu, tot mai marcată de egoism, indiferență și violență, noi creștinii putem să mărturisim prin viața noastră că lumea poate arăta altfel. Exemple pilduitoare spre acest demers curajos ne sunt femeile sfinte din calendar (mame, soții, monahii, mucenițe, mărturisitoare) pe care le cinstim în mod deosebit în acest an, ca și familiile creștine care, în perioade de pace sau de persecuție a creștinilor, au arătat familia ca pe „biserica de acasă” în care se trăiește și se transmite credința ortodoxă în mod viu. Femeile sfinte descoperă pe fața lor tocmai lumina transfigurării omului prin Înviere, lumină oferită celorlalți pentru a alunga întunericul necunoașterii de Dumnezeu. Iar familiile creștine au împărtășit această lumină copiilor și nepoților ca mărturie a unei viețuiri creștine pilduitoare. Să urmăm exemplul lor!

Vă îmbrățișez în Hristos Domnul Cel Înviat şi vă doresc sănătate și Sărbători fericite!

Adevărat a înviat!

Al vostru frate întru rugăciune către Dumnezeu,
† Mitropolitul NICOLAE

[1] Psalm 105, 2.

[2] Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la sfinți, trad. de Preot Prof. Dumitru Fecioru, București, 2002, p. 148.

[3] Sfântul Nicodim Aghioritul, Eortodromion sau tâlcuire la Canoanele Sărbătorilor împărătești, Editura Sfântul Nectarie, 2024, vol. 2, p. 189.

[4] Isaia 45, 2-3.

[5] Matei 12, 40.

[6] Sfântul Nicodim Aghioritul, Eortodromion..., p. 189.

[7] Cf. Preot Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, București, 1997, p. 106-112.