Sfinții Bonifatie și Aglaia ‒ drumul spre sfințenie
După o viață păcătoasă, în desfrânare și beție, Bonifatie și Aglaia și-au curățat păcatele prin mucenicie și pocăință.
Bonifatie, tânăr și frumos la chip, locuia ca slugă în casa unei femei bogate, Aglaia, și duceau împreună o viață necurată, petrecând în desfrânare și beție. Deși slujea păcatului, Bonifatie avea dragoste pentru săraci și era milostiv, trăind cu dorința de a-și îndrepta traiul. Și se ruga Domnului, astfel, să îl scape din cursa diavolului, încât nu a fost trecut cu vederea, pregătindu-i Domnul cununa muceniciei. Fiind prigoniți creștinii în vremea aceea, Aglaidei i-a venit gând de mântuire și dorea să aibă în casa ei moaște mucenicești. L-a trimis, astfel, pe Bonifatie să îi aducă sfinte moaște, pentru ca apoi să zidească biserică pentru acelea, și să nu mai păcătuiască. Plecând cu mulțime de aur pentru a răscumpăra moaștele, dar și pentru a da milostenie, Bonifatie a luat caii și a plecat, glumind că poate vor fi aduse chiar moaștele lui acasă.
Gândindu-se pe drum că nu se va putea atinge de sfintele moaște cu mâinile sale necurate, a început a se căi și a posti, rugându-se cu sârguință, până a venit întru frica lui Dumnezeu. Ajungând în părțile Asiei, în Tars, privea cum sunt munciți sfinții, în vremea împărăției lui Dioclețian și Maximian. Minunându-se de tăria lor, s-a aprins Bonifatie de râvnă dumnezeiască, dorind și el cununa muceniciei. Văzând judecătorul cum Bonifatie sărută picioarele sfinților și îi îmbrățișează, l-a prins și i-a cerut să se închine zeilor, dar pentru că acesta a refuzat, a poruncit să fie spânzurat cu capul în jos și bătut până când i se vedeau oasele. Iar Bonifatie, de parcă nici nu ar fi simțit durerea, privea la mucenici și se mângâia că s-a învrednicit a pătimi pentru Hristos. Și i-au turnat apoi plumb topit în gură, dar nu l-au vătămat, încât poporul s-a răzvrătit și amenințau să îl omoare pe judecătorul care a fugit rușinat la casa lui, pe Bonifatie ținându-l sub strajă.
A doua zi iarăși l-a chinuit pe Bonifatie, aruncându-l într-un cazan cu smoală fiartă, dar îngerul Domnului a rourat pe mucenic, iar smoala s-a vărsat și a ars pe păgânii ce stăteau împrejur, Sfântul fiind neatins. Și a poruncit atunci muncitorul să îi fie tăiat capul cu sabia, ceea ce s-a și întâmplat. Sfântul Bonifatie s-a rugat Domnului să îi primească sufletul, iar din rana sa a curs sânge și lapte, încât cei 550 de necredincioși s-au întors îndată către Hristos. Iar cei ce îl însoțiseră pe Bonifatie, robii Aglaidei, nu știau de cele întâmplate, așteptându-l să se întoarcă la gazda unde ședeau. Și au început a-l căuta prin toată cetatea, până când fratele logofătului le-a povestit cum a fost omorât acesta.
Robii însă nu credeau că Bonifatie, având viață păcătoasă, poate avea un astfel de sfârșit. Dar mergând și văzând că el este, i-au lipit capul de trup și l-au uns cu arome, lăcrimând, și l-au pus în raclă, pentru a-l duce acasă. Sfântul și-a deschis puțin ochii și i-a privit cu dragoste, în semn că le iartă păcatele și gândurile rele, după care a trecut iarăși la odihna cea veșnică. Apropiindu-se cu toții de Roma, îngerul Domnului s-a arătat Aglaidei, cerându-i să îl primească pe stăpânul ce odată i-a fost rob și să îl cinstească.
Cu multe lacrimi și bucurie l-a primit Aglaia pe Bonifatie, zidind o Biserică în numele lui și punând sfintele moaște spre închinare, încât se săvârșeau minuni, bolnavii fiind tămăduiți, iar duhurile rele izgonite. Apoi, împărțindu-și Aglaia averea săracilor, s-a lepădat de lume și, pocăindu-se 15 ani, a trecut la cele veșnice, alăturându-se Sfântului Bonifatie, fiind pusă lângă mormântul lui.
Sfântul Cuviosul Paisie de la Sihăstria avea un dar neobișnuit cu care pătrundea conștiința și inimile credincioșilor
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro