Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Bonifatie

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Bonifatie

Troparul Sfântului Mucenic Bonifatie

Glasul al 4-lea

Mucenicul tău. Doamne, Bonifatie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmosul

Pe voievozii cei puternici, pe cele trei părţi ale sufle­tului, Te rog îneacă-i, Cel Ce Te-ai născut din Fecioară, întru Adâncul Nepătimirii. Ca întru omorârea trupului meu să-Ţi cânt Ţie, ca şi cu o alăută, cântare de biruinţă.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuget plin de înflăcărare râvnind la luptele vitejilor pătimitori, te-ai luptat cu tărie şi ai ucis pe şarpele, cu nevoinţele tale cele purtătoare de via­ţă, Sfinţite Bonifatie, împreună vorbitorule cu Sfinţii Îngeri.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând cumplit răspândită pe pământ înşelăciunea vrăjma­şului, viteazule luptător, aprinzându-ţi-se sufletul de Dumneze­iasca dragoste, ai intrat în locul de chinuri, cu cuget neînfrico­şat, de trei ori fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminându-te cu Dumneze­iasca Înţelepciune, fericite, ai înspăimântat pe vrăjmaşii cei neînţelepţi, vestind pe Hristos, Care S-a asemănat trupeşte cu acei cărora a voit să se arate, Mucenice Bonifatie, mult pătimitorule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Muntele lui Dumnezeu pe care l-a văzut mai înainte Proorocul Daniel, Cortul cel Înţelegător, Les­pedea cea Preacinstită, Sfinţenia Sla­vei, Masa care a încăput Dum­nezeiasca Pâine, pe Preasfânta Fecioară, cu cântări să o lăudăm.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Biserica cea stearpă...

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce ai dorit Liber­tatea cea de sus, mărite, te-ai izbăvit de jugul robiei, râvnind Patimilor celor Cinstite ale Celui Ce S-a făcut Rob din milostivire, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătându-te mai presus de cugetele cele trupeşti, cu Dum­nezeiască schimbare, fără de veste toată năvălirea necazuri­lor ai răbdat veselindu-te, Sfinte Mu­cenice Bonifatie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lepădatu-te-ai de tine însuţi şi ai ieşit la lupte şi la întrecerea cu vrăjmaşul, întărit fiind cu Arma Crucii, şi asemeni mu­cenicilor te-ai arătat, vredni­cule de laudă, Sfinte Bonifatie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Deşertându-Se pe Sine în pântecele tău, nu a deşertat Sânurile Părinteşti, Dumnezeul Cel mai presus de fiinţă şi S-a făcut Fiu al tău, Preacurată, ca să mântuiască pe oameni.

Irmosul

Biserica cea stearpă a rodit şi adunarea cea cu mulţi fii a slăbit; să strigăm Mi­nunatului nostru Dumnezeu: Sfânt eşti Doamne!

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Pentru dragostea Chipului Tău, ai stat, Milostive, pe Crucea Ta şi neamurile s-au topit, că Tu eşti Tăria şi Lauda mea, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fericind răbdarea celor ce se luptau, cu râvna cinstitelor pa­timi te-ai asemănat lor, înţelepţite de Dumnezeu, fericite mucenice.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mergând cu credinţă în cău­tarea Dumnezeieştilor mucenici, preafericite, te-ai dat pe tine în­suţi povară vrednică de minu­nare celei ce te dorea, de Dum­nezeu înţelepţite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Curăţindu-te, mucenice, ca aurul în topitoarea chinurilor, te-ai arătat mai curat decât au­rul, purtând pecetea Patimilor Celui Ce te-a făcut.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

După naştere cunoscându-ţi fecioria pecetluită, Fecioară, cu credinţă ai slăvit pe Cuvântul, Care în chip de negrăit S-a năs­cut din pântecele tău.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Luminarea Ta, Doamne, trimite-ne-o nouă şi ne scoate din negura greşelilor, Bunule, pacea Ta dăruind-o nouă.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o stea strălucitoare ai ră­sărit de la Apus şi apunând, o, mucenice, cu răbdare de lup­tător, iarăşi ai răsărit către Apus, luminând marginile.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nevoitu-te-ai muceniceşte, răbdând smulgerea unghiilor, cu trestie ascuţită fiind împuns, mucenice şi cu harul ai tocit toate boldurile vicleanului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Măiestriile vrăjmaşului au fost neputincioase împotriva ta, de Dumnezeu înţelepţite; că sufereai chinurile trupului ca şi cum ai fi fost fără de trup, cu privirea neabătută către Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Spală de toată întinăciunea sufletul meu, strig către tine şi mă miluieşte, Ceea ce ai Întru­pat pe pământ pe Dumnezeu, Mântuitorul Cel Adevărat.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Strigat-am mai înainte...

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind lovit, cu rănile trupu­lui ai rănit pe cei fără de Dumnezeu, care boleau fără vindecare, din neştiinţă şi celor bolnavi te-ai arătat doctor, Sfinte Pătimitorule Bonifatie.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înălţându-te către Dumnezeu, fericite, cu adaosul pătimirilor ai surpat pe vrăjmaşii cei nevă­zuţi şi celor căzuţi te-ai făcut ajutător, purtătorule de chinuri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind târât pe pământ, ca o piatră de mult preţ, purtătorule de biruinţe, ai surpat întăritura înşelăciunii şi prin credinţă ai întărit inimile credincioşilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rugul care ardea şi nicide­cum nu se mistuia, pe tine te în­chipuia de mai înainte, Prealăudată. Căci ca şi acela, nici tu nu ai ars, Întrupând pe Dumnezeu.

Irmosul

Strigat-a mai înainte, în­chipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona în chit, rugându-se: din stricăciune izbăveşte-mă, Iisuse, Împărate al Puterilor.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Jertfă fără de prihană te-ai adus pe tine de voie, Celui rân­duit a Se naşte din Fecioara pentru tine, Sfinte purtătorule de cunună, Înţelepte Bonifatie.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Tinerii lui Avraam oarecând în Babilon văpaia cuptorului au călcat, strigând cu laude: Dumnezeul părinţi­lor noştri, bine eşti cuvântat!

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neplecându-ţi genunchii chi­purilor cioplite, te-ai aruncat în mari primejdii ca într-un cuptor, mucenice; întru care răcorindu-te, strigai: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat!

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sârguindu-se cel cu cuget vi­clean să slăbească tăria măr­turisirii tale, fără de milă vărsa plumb fierbinte în cele dinlăuntrul tău, dar vădit s-a ruşinat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tăindu-ţi-se grabnic sfinţitul tău cap, ai tăiat capul vicleanu­lui vrăjmaş cel iscusit în vicle­şuguri, cu sabia bărbăţiei tale, mucenice al lui Hristos, de Dumnezeu înţelepţite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca să-ţi cânt ţie, Fecioară, cu glasuri cuvioase, izbăveşte-mă, cu rugăciunile tale, de patimi, de primejdii, de supărări şi de oamenii cei vicleni, care caută să-mi facă rău.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Izbăvitorule al tuturor...

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu folos lucrând Hristos mântuirea ta, Mucenice Bonifatie, te întăreşte pe tine cel ce umblai după moaştele bunilor bi­ruitori mucenici, ca să te faci ca aceia,vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fericitei stăpâne, ca o feri­cită vistierie, ai fost înapoiat, fericite, cu care aceasta îmbogăţindu-se, cânta cu inimă veselă: toate lucrurile binecuvântaţi pe Domnul.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicând degrab biserică preasfinţită, vrednica de laudă femeie, te-a aşezat într-însa, pe tine, care ai fost locaş Dumneze­ieştii Treimi, purtătorule de bi­ruinţe al lui Hristos, Sfinte Mucenice Bonifatie.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Ucis fiind pentru dragostea Celui Ce te-a zidit, vindeci cu rugăciunile tale cele făcătoare de viaţă, pe cei ce cad sub uci­derea patimilor, care strigă: toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Peste tine, Preacurată, pogorându-Se Cel mai presus de toate, S-a Întrupat precum ştie, Fecioară, şi a îndumnezeit pe oamenii care cântă: toate lucru­rile binecuvântaţi pe Domnul.

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmosul

Izbăvitorule al tuturor, Atot­puternice, pogorându-Te în mijlocul văpăii, la cei ce se păstrau în dreapta credinţă, i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte: toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Eva, adică, prin greşeala...

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzându-te pe tine, co­moară sfinţită, se veselea cea pururea pomenită, strigând: trimisu-te-am pe tine rob, fericite, dar te-am primit stăpân adevărat, izbăvindu-mă cu rugăciunile tale cele bine primite, de robia răutăţilor.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înflorit-ai ca un crin în văile cele înţelegătoare ale muceni­cilor, Sfinte Mucenice Bonifatie. Înălţatu-te-ai ca un finic, ca un cedru răspânditor de bună mireasmă te-ai făcut cunoscut, ca un chiparos ales te-ai arătat, umplând de bună mireasmă sufletele noastre.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Astăzi ne-a răsărit nouă po­menirea ta, purtătorule de bi­ruinţă, ca un soare strălucind cu Dumnezeieştile daruri, lumi­nând sufletele celor ce te laudă pe tine şi îndepărtând negura patimilor, mucenice purtăto­rule de biruinţe şi vrednicule de laudă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un soare ai răsărit de la Apus şi ai ajuns până la cetatea Răsăritului, unde prin muceni­cie ai şi apus, alergând spre o viaţă mai bună şi ai ajuns la Roma cea lăudată, pe care ai întărit-o cu rugăciunile tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luminează-mă cu lumina ta, Ceea ce eşti fără de prihană, pe mine, care sunt cuprins de în­tunericul păcatului, Născătoare de Dumnezeu şi dă-mi a umbla întru blândeţea Dumnezeieşti­lor Porunci, Mireasă a lui Dum­nezeu, ca să te laud pe tine, cea cu totul Lăudată.

Irmosul

Eva, adică, prin greşeala neascultării a aşezat bles­temul în lume, iar tu Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla pe Care ai purtat-o în pântece, ai înflorit lumii Binecuvântarea. Pentru aceasta toţi te mărim.

 

SEDELNA

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Cinstind pe Dumnezeu, ai fost cinstit de Dânsul, Fericite Bonifatie, podoaba mucenici­lor; pentru aceea te-a şi împo­dobit pe tine cu Cununa Dumnezeieştii Măriri. Drept aceea prăznuind astăzi preasfântă pomenirea ta, ne rugăm ţie: roagă-te pentru noi Domnului.

 

SEDELNA

Glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne întâmpină...

DupăLege te-ai luptat, nevoindu-te şi ai ruşinat pe tira­nul şi momelile lui; şi într-armându-te cu Crucea, ai suferit chinurile cele cu dureri, feri­cite şi ai luat răsplată Mărirea Cea Cerească. Pentru aceasta ne rugăm ţie: roagă-te să ne mântuim noi.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Degrab primeşte Stăpână ru­găciunile noastre şi le du Fiului şi Dumnezeului tău, Doamnă Preacurată şi risipeşte meşteşugirile şi dărâmă îndrăznirile celor fără de Dumnezeu, ce se într-armează asupra robilor tăi. Sfărâmă supărările celor ce aleargă la tine, Fecioară.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Dacă Te-a văzut Maica Ta, Ceea ce nu ştie de mire, pe Cruce Înălţat, Cuvinte al lui Dumnezeu, ca o Maică tânguindu-se, striga: ce Minune nouă şi uimitoare este aceasta, Fiul meu! Cum Tu, Viaţa tuturor, Te împreunezi cu moartea, vrând să înviezi pe cei morţi, ca un Milostiv?

Canoanele lunii Decembrie

Calendar ortodox
30 Decembrie