„Înlocuiţi gândurile, grijile şi stresul cu rugăciunea şi nădejdea în Domnul!”

Arhiepiscopia Iaşilor

„Înlocuiţi gândurile, grijile şi stresul cu rugăciunea şi nădejdea în Domnul!”

Duminică, 24 iunie a.c., zi ce a coincis în Biserica noastră cu prăznuirea „Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul”, Mănăstirea Sihla şi-a serbat primul din cele trei hramuri din cursul unui an.

În după-amiaza de sâmbătă, pelerini din toate colţurile ţării, legaţi sufleteşte de Mănăstirea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla şi de locul în care s-a nevoit părintele Paisie Olaru, au împânzit curtea şi au umplut arhondaricul mănăstirii.

Sărbătoarea a debutat liturgic cu Privegherea de sâmbătă seara, oficiată în paraclisul de vară al mănăstirii. Slujba, ce a reunit vecernia, litia şi utrenia, a fost săvârşită de un frumos sobor de slujitori, alcătuit atât din părinţi ai mănăstirii Sihla, cărora s-au adăugat şi alţii, precum părintele Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi şi părintele Chesarie Codreanu, stareţul Mănăstirii Dobrovăţ, de lângă Iaşi.

A doua zi, sărbătoarea a continuat cu Sfânta Liturghie, la care au participat aproximativ 1000 de pelerini. În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, părintele Nichifor Horia a vorbit despre coincidenţa fericită dintre tema duminicii a 3-a după Rusalii, în care Mântuitorul Hristos ne îndeamnă să nu cădem pradă grijilor vieţii şi pomenirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, un prooroc care a trăit având ca singură grijă pregătirea venirii Mântuitorului Hristos în lume.

Părintele Nichifor a explicat credincioşilor că evanghelia duminicii a 3-a după Rusalii, ne îndeamnă la echilibru şi la înmulţirea credinţei: „Noi suntem datori să lucrăm, ca să nu fim altora povară, ci să putem noi să ajutăm pe alţii. E greşit însă a ne pune nădejdea numai în cele ale lumii şi numai în forţele proprii. Astăzi vorbim prea mult despre griji, despre stres, tocmai pentru că nu avem suficientă credinţă în grija lui Dumnezeu faţă de toată făptura Sa. E adevărat, lumea de astăzi ne predispune la o gândire autonomă, chiar atee, dar noi trebuie să fim puternici şi să rezistăm. Să ne aşezăm din timp în timp la umbra mănăstirilor şi a sfinţilor care au rodit din ele. Să învăţăm arta credinţei şi a rugăciunii de la cuvioşii părinţi şi de la bunii noştri creştini. Iar aceste sfaturi se adresează mai ales celor care locuiesc în oraşe, unde grijile sunt mai mari. Încercaţi să lucraţi aşa cum o faceţi acum, dar înlocuiţi gândurile, grijile, stresul cu rugăciunea şi nădejdea în Domnul!”. În încheiere, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” a mai vorbit despre exemplul oferit Bisericii de Sfântul Ioan Botezătorul şi de drepţii săi părinţi, Zaharia şi Elisabeta.

Următorul hram, pe 6 august

La finalul Sfintei Liturghii, s-au împărtăşit peste 100 de credincioşi, atât aceştia cât şi ceilalţi prezenţi putând apoi să se închine la o părticică din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul, prezente în mănăstire de peste 270 de ani.

Sărbătoarea de la Sihla s-a încheiat cu o agapă la care au fost invitaţi toţi pelerinii. Indiferent că au preferat pachete cu hrană, dinainte pregătite, ori că s-au aşezat la mesele ce aproape au umplut curtea, părinţii Mănăstirii Sihla s-au asigurat că nimeni din cei veniţi la hram nu pleacă acasă fără să se împărtăşească şi din bucuria mâncării făcute cu dragoste şi binecuvântare.

Părintele Pahomie Catană, stareţul Sihlei ne-a spus: „Organizarea unui asemenea hram nu este un lucru deloc uşor, însă nu se compară cu bucuria rugăciunii împreună. Avem conştiinţa că noi suntem cei câştigaţi când, în Liturghie, rugăciunii noastre nevrednice se adaugă şi rugăciunile pelerinilor veniţi de departe. Inspiraţi de sfinţi şi de părinţii cu viaţă sfântă ce au trăit pe aceste meleaguri, am învăţat că nici o bucurie nu se compară cu împreună-rugăciunea, şi că nici un efort nu e prea mic pentru a o dobândi”.

Următorul hram al Mănăstirii Sihla va fi pe data de 6 august, de ziua Schimbării la Faţă a Mântuitorului, iar al treilea în ziua următoare, pe 7 august, când biserica noastră o pomeneşte pe Sfânta Teodora de la Sihla. În aceste două zile sunt aşteptaţi la Sihla peste 3500 de pelerini.

*

Tot ieri, părintele Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor a vizitat Schitul „Sfântul Daniil Sihastru”, păstorit de părintele Meletie Muntianu, aflat în munte, la o distanţă de 4km de Sihla, iar la întoarcere spre Iaşi a poposit şi la Schitul Ţibucani, păstorit de părintele Hrisostom Filipescu. (N.P.)

Citește despre: