Întâlnirea cu demonul doboară pe om răpindu-i minţile, iar lenevirea monahului îl îngreunează cu somnul în vremea rugăciunii, prin lucrarea vrăjmaşului. Câinele adoarme de foame, iar monahul trândav la psalmodie este pierdut de picoteală. Măgarul tânăr fără frâie purtând povară este neîncercat la picioare, iar monahul neofit, robit neînfrânării, va fi îngreunat în ispite. Animalul se răceşte (moare) în sângiuri, iar monahul în nevoinţă va cugeta cele cereşti. Porumbelul este neîntinat şi fără prihană în lipsa puilor, iar monahul se desparte, de dragul înfrânării, de cele pământeşti. Fierarul, ostenindu-se la ciocan, scoate scântei în truda sa, iar felurita grijă a monahului în bună mărturisire va trece capătul vieţii. Ulciorul este ars în negreala cenuşii, iar nesăbuinţa monahului se întâlneşte cu pofta desfrânată. Gazela scapă din laţurile cursei, iar monahul care se scârbeşte de curvie se izbăveşte din legăturile păcatului. Rangul senatorului stă în preajma împăratului şi vorbeşte cu el, iar dispoziţia monahului care stă la cântare vorbeşte cu Dumnezeu.

Plângerea mortului schimbă dispoziţia rudei care după puţin îl uită, iar monahul care a lepădat lumea şi care priveşte la cele ale sfârşitului, nu-şi va mai aminti întristarea, din pricina bucuriei.

(Sfântul Simeon Stîlpnicul din Muntele Minunat, Viața și cuvinte de folos, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 71)