Întâlnirea lunară a preoților din Protopopiatul Emilia-Romagna II
Marți, 29 septembrie 2015, la Biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Ravenna, a avut loc întrunirea lunară a preoților din Protopopiatul Emilia-Romagna II.
În cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Italia, a avut loc, la Biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Ravenna, întâlnirea lunară a preoților din Protopopiatul Emilia-Romagna II. La această întâlnire au fost prezenți Părintele Protopop Vasile Jora (Ferrara), Părintele Florin Haniș (Forlì), Părintele Silviu Sas (Cesena), Părintele Marcian Bucurenciu (Rimini), Părintele Ioan Batea (Ferrara), alături de Părintele Paroh Dan Vesea (Ravenna).
Părintele Ioan Batea a ținut o prelegere pe tema: „Rolul ecleziologic al parohiei ortodoxe în păstrarea și transmiterea învățăturii de credință”, iar apoi au urmat părerile și sugestiile fiecărui părinte pe această temă.
S-au mai dezbătut și probleme administrative legate de viitorul apropiat: întâlnirea Nepsis, organizarea din timp a Festivalului „Colindul Sfânt și Bun” și, nu în ultimul rând, s-a vorbit despre posibilitatea organizării la nivel protopopial a unor cursuri de muzică și tipic bisericesc.