Întâlnirea membrilor ATOR din Roman

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Întâlnirea membrilor ATOR din Roman

Biserica „Sfinţii Voievozi“ din Roman a găzduit joi, 9 martie 2017, întâlnirea membrilor Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Roman, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. 

Invitatul special a fost arhimandritul Nicodim Petre, consilier pe Sectorul misiune, statistică şi prognoză pastorală al Eparhiei Iaşilor. Cu acest prilej, părintele consilier a vorbit membrilor ATOR - filiala Roman despre profilul religios al tânărului contemporan, despre necesitatea implicării voluntare în activităţi social-culturale, precum şi despre activităţile celorlalte filiale ortodoxe de tineret din ţara noastră. Tinerii au fost încurajaţi să militeze pentru cunoaşterea fundamentelor care structurează personalitatea umană, fiind adusă în discuţie participarea acestei asociaţii la Marşul pentru viaţă, ce va fi organizat în cele mai reprezentative oraşe din ţară în data de 25 martie 2017, după cum a menţionat părintele Daniel Marari, inspector pentru catehizare în cadrul Eparhiei Romanului şi Bacăului. S-a vorbit şi despre participarea membrilor filialei la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi (ITO), ce va fi organizată la Iaşi între 1 şi 4 septembrie 2017. „Întâlnirea a avut rolul de a încuraja iniţiativele tinerilor atoreni şi de a crea conexiuni cu filialele acestei asociaţii care îşi desfăşoară activitatea în Eparhia Iaşilor. Prezenţa părintelui Nicodim Petre în mijlocul tinerilor reprezintă o etapă importantă în formarea lor. Suntem bucuroşi ca am putut fi gazdele acestui eveniment şi ne dorim ca alături de membrii ATOR să împlinim lucruri frumoase în viitor“, a declarat părintele Valentin Băltoi, consilier cultural în cadrul Centrului eparhial Roman şi parohul Bisericii „Sfinţii Voievozi“. 

Citește despre: