Întâlnirea Tinerilor Nepsis din zona Lazio, Italia

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Întâlnirea Tinerilor Nepsis din zona Lazio, Italia

Sâmbătă, 24 septembrie 2022, a avut loc Întâlnirea Tinerilor Nepsis din zona Lazio. Evenimentul a fost găzduit de Parohia Ortodoxă Română „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Roma – Ostia, păstorită de părintele Gheorghe Militaru, vicar eparhial. Invitatul a fost Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Ziua a început cu săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii în sobor de preoți și diaconi în cadrul căreia PS Atanasie de Bogdania a ținut un cuvânt de învățătură participanților și a hirotonit un diacon pe seama parohiei Prato, regiunea Toscana.

În cadrul cuvântului de învățătură, ierarhul a vorbit tinerilor prezenți despre doi sfinți importați ai Bisericii: Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, cinstit în ziua de 24 septembrie și despre Sfântul Voievod Neagoe Basarab, ocrotitorul Nepsis, cinstit în ziua de 26 septembrie.

„Rugăciunea este cea care îi leagă pe cei doi sfinți. Amândoi au fost rugători și adevărați isihaști. A fi isihast semnifică a fi iubitor al păcii, a liniștii și a rugăciunii. Deși au trăit în mijlocul tumultos al lumii, ambii au dobândit rugăciunea neîncetată. Distanța timpului dintre cei doi este de 400 de ani, dar ambii sunt actuali, sunt modele de urmat, mai ales pentru tineri.

De al ei am învățat că nu trebuie să deznădăjduim, deși suntem copleșiți de griji și probleme. Sfântul Siluan Athonitul ne învăță zicând: «Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui». Dumnezeu este prezent peste tot, mai ales acolo unde sunt cele mai mari încercări.”

Bucuria tânărului: Renașterea prin Har

„Participarea noastră la Dumnezeiasca Liturghie este momentul în care ne renaștem și primim har, bucurie, liniște și pace. Din Crucea suferinței lui Hristos, ne răsare dragostea. Dragostea și iertarea le  primim în dar, fără să oferim ceva la schimb. La rândul nostru, dăruim iertare celor din jur, adică le dăruim învierea și viața cea veșnică. Vârsta tinereții este cea mai potrivită pentru a simți cu adevărat aceste bucurii.”

Important pentru tineri: Nu uitați că sunteți creștini ortodocși

 „Lumea de astăzi nu este așa cum o vedem prin ochii tânărului modern. Sfântul Neagoe Basarab, deși a trăit într-o perioadă cu tulburări, a știut să discearnă și să aleagă cele bune, în detrimentul celor rele, cele mântuitoare, în locul celor pierzătoare. A știut să-și păstreze credința și a luptat pentru valorile morale creștin ortodoxe. Acest model de viața sfântă ne dă curaj, nouă celor de astăzi, care trăim într-o lume nesigură. Aici, în Italia, departe de neam și țară, nu trebuie să uităm că suntem creștini ortodocși și că Îl cunoaștem pe Dumnezeu.”

După Dumnezeiasca Liturghie, PS Atanasie a purtat un dialog cu tinerii participanți, după care au avut loc activitățile dedicate întâlnirii.

Întâlnirea Tinerilor face parte din activitățile întreprinse la nivel eparhial prin Frăția Nepsis a tinerilor din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei. Nepsis Italia a luat naștere în anul 2008, când a avut loc prima întâlnire la nivel eparhial, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și reunește tinerii ortodocși români de pe teritoriul Italiei. La propunerea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan făcută tinerilor reuniți la Romaîn anul 2008, s-a hotărât ca Adunarea Tinerilor din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei săfie subocrotirea Sfântului Voievod Neagoe Basarab, prăznuit în fiecare an la data de 26 septembrie, anul acesta împlinindu-se 501 de la mutarea sfântului la Domnul.

Sursa: episcopia-italiei.it

Citește despre: