Mama îi cumpărase băieţelului ei un costumaş de sport nou, cu mai multe buzunare, cu fermoare și cu dungi de diferite culori cusu­te pe el. Îl călcase cu grijă, apoi îl îmbrăcase cu el şi îl trimisese pe copil singur afară, la plimbare, pentru a-l învăţa să devină mai independent și mai liber.

Ieşind afară, băieţelul zări, chiar în mijlocul curţii din faţa casei, o băltoacă mare, mare, ră­masă după ploaie. Atunci se gândi în sinea sa: „Ce să fac, să o sar sau să nu o sar?” Şi, fără a ezi­ta prea mult, băieţelul sări. Dar nu pe marginea cealaltă a apei, ci chiar în mijlocul băltoacei.

Întorcându-se ruşinat acasă, băieţelul era atât de murdar şi plin de noroi din cap până în pi­cioare, încât mama sa, văzându-l, îl recunoscu doar după voce.

La fel, Dumnezeu ne-a creat pe toţi curaţi şi nevinovaţi, însă noi murdărim atât de mult Chi­pul Său prin tot felul de fapte deşarte şi păcate, încât în cele din urmă El, Creatorul nostru, ne re­cunoaşte doar după glas.

Oare putem noi să vorbim cu Dumnezeu, oare ştim să ne rugăm?

(Puterea rugăciunii copiilor, Editura Sophia, București, 2012, p. 7)