Dreapta Ana, făgăduind Domnului rodul rugăciunilor ei fierbinţi, râvnea să-şi îndeplinească făgăduința şi să-şi ducă copila la Templu.

Ducând copila la Templu, Ioachim şi Ana nu făceaudoar un dar Celui ce le ascultase fierbin­tea rugăciune, ci făceau şi o jertfă, renunţând de bunăvoie la bucuria de a vedea crescând în casa lor copilul atât de mult aşteptat. Astfel îşi dovedeau ei iubirea şi credinţa în Dumnezeu. Fiind în vârstă, Ana s-a grăbit să-şi îndeplinească făgăduinţa şi, abia împlinise Maria trei ani, că a hotărât să o dea Templului. Era o copilă cu privire senină, pas de înger, glas domol, blândă și bună.

„Floarea din Nazaret", cum i se mai spunea, a fost dusă la Templu de „Ziua Curăţirii", mare sărbătoare la evrei, sărbătoare la care Arhiereul putea intra cu Maria în Sfânta Sfintelor. Adu­cerea unei fecioare la Templu era o ceremonie nespus de frumoasă. Maria, îmbrăcată într-o cămaşă albă, lungă, cu părul despletit pe spate, era însoţită de un alai de fetiţe de aceeaşi vârstă, care purtau făclii aprinse şi flori. Între Curtea Neamurilor şi Sfânta Sfintelor (ceva asemănător altarului de azi) era o scară cu douăsprezece trepte, după numărul seminţiilor lui Israel, Pe ultima treaptă se găsea pragul de argint, lustruit ca oglinda, pe care nu avea voie să calce nimeni, nici măcar Arhiereul.

Alaiul a însoţit-o pe „Floarea florilor" până la piciorul scării. De-aici trebuia să urce sin­gură ca semn că de bunăvoie se încredința lui Dumnezeu. Iată, a venit clipa că micuța Maria să urce treptele scării. Mama ei, Ana, s-a temut în inima ei că frumoasa copilă e prea mică şi va începe a plânge după părinţi, casă ori prieteni. Dar Maria a zburat pe scări în sus, ca o porum­biţă albă în înaltul cerului. 

Când Arhiereul a văzut din vârful treptelor apropiindu-se alaiul Marîei, a strigat cu glas tare:

- Cine este aceasta care vine ca un răsatrit de soare? glasuri cereşti dinlăuntrul Templului i-au răspuns:

- Este Fecioara care va naşte pe Emanuil şi tu, Mare Preot, trebuie să ştii aceasta. Astfel Zaharia, tatăl lui loan Botezătorul, cunoscu prin puterea Duhului cine era Cea care intra în Tem­plu. A luat-o in braţe, a săltat-o peste pragul de argint, sfinţind-o pentru  totdeauna.

Astfel a intrat Maica Domnului în Biserică...

Intrarea Fecioarei în Templu este intrarea în biserica sufletului, pe care fiecare din noi o avem din veacul veacului ca zestre de la Tatăl.

(Povestiri pentru copii după tradiția ortodoxă, Editura Sophia, București, p. 15)