În 2005, au fost publicate rezultatele unor cercetări care au evidenţiat efectele pe care le poate avea lipsa afectivităţii mamei asupra dezvoltării copiilor. Cercetătorii au urmărit un număr de copii adoptaţi, după ce aceştia au petrecut o perioadă din viaţă cuprinsă între 7 şi 42 de luni în orfelinate cu servicii precare, în absenţa afecţiunii, în medii lipsite de interacţiune umană. Cercetătorii au urmărit modul în care aceşti copii au evoluat psiho-emoţional şi din punctul de vedere al sănătăţii după ce au fost adoptaţi de familii stabile, care le-au asigurat necesarul de afectivitate. Observaţiile au arătat că, în decursul primului an de la adopţie, majoritatea afecţiunilor şi problemelor de ordin medical au dispărut. În schimb, profilul emoţional şi comportamental a rămas profund marcat de anumite tulburări de ataşament, de o incapacitate de participare la realizarea unor legături emoţionale stabile, pozitive, chiar şi cu cei apropiaţi.
Studii mai vechi, desfăşurate în anii ’90, au demonstrat faptul că mângâierile afectuoase ale mamei au un efect semnificativ asupra nou-născuţilor. Studii de acest fel efectuate pe animale au fost desfăşurate în trecut şi de Saul Schanberg, la Universitatea Duke din Durham, în Carolina de Nord. Ele au avut în atenţie mecanismele atingerii şi modul cum acestea influenţează creşterea puilor de şobolan. Rezultatele au arătat că puii se pot dezvolta doar dacă în primele 20 de zile de viaţă sunt atinşi periodic de mama lor. Dimpotrivă, dacă sunt privaţi de atingerile mamei, e sistată producţia hormonilor de creştere. Puii intră, de fapt, într-un fel de aşteptare prelungită (un stand-by fiziologic), orientată spre întoarcerea mamei, ca totul să reintre în normal.
Astfel de întârzieri de creştere, şi este ceea ce ne interesează aici, s-au înregistrat şi în cazul copiilor care au fost privaţi de dragostea, de grija, de mângâierea şi tandreţea maternale. În 2005, au fost publicate rezultatele unor cercetări care au evidenţiat efectele pe care le poate avea lipsa afectivităţii mamei asupra dezvoltării copiilor. Cercetătorii au urmărit un număr de copii adoptaţi, după ce aceştia au petrecut o perioadă din viaţă cuprinsă între 7 şi 42 de luni în orfelinate cu servicii precare, în condiţii de sărăcie extremă, în absenţa afecţiunii, în medii lipsite de stimuli şi de interacţiune umană. Studiul i-a avut în atenţie pe aceşti copii, întrucât ei nu beneficiaseră, în tot acest timp, de dragostea şi de afecţiunea adulţilor, ca manifestări menite să certifice o recunoaştere şi un răspuns la nevoile lor. Cercetătorii au urmărit modul în care aceşti copii au evoluat psiho-emoţional şi din punctul de vedere al sănătăţii după ce au fost adoptaţi de familii stabile, care le-au asigurat necesarul de afectivitate. Observaţiile au arătat că, în decursul primului an de la adopţie, majoritatea afecţiunilor şi problemelor de ordin medical au dispărut.
Nu acelaşi lucru s-a petrecut cu privire la profilul emoţional şi comportamental, care a rămas profund marcat de anumite tulburări de ataşament, de o incapacitate de participare la realizarea unor legături emoţionale stabile, pozitive, chiar şi cu cei apropiaţi.
Rezultatele actuale scot în evidenţă că, pentru o viaţă sufletească armonioasă, în sfera maternităţii, este esenţială calitatea superioară a raporturilor interpersonale dintre mamă şi copil. O iubire sinceră, plină de afecţiune, are un rol determinant în creşterea copilului. Tandreţea, dragostea mamei sunt esenţiale în dezvoltarea lui armonioasă, calitatea şi conţinutul raporturilor emoţionale dintre părinţi şi copil fiind importante şi în devenirea lui pe termen lung.
(Arhidiacon Adrian Sorin Mihalache – Ești ceea ce trăiești: câteva date recente din neuroștiințe și experiențele duhovnicești ale Filocaliei, ediția a-II-a, Editura Trinitas, București, 2019, pp. 102-103 )
Despre Arhid. Lect. Dr. Adrian Sorin Mihalache
Părintele Sorin Adrian Mihalache este licenţiat în matematică şi teologie, a absolvit cursuri de master în psihologie, filosofie, teologie şi fizică teoretică, iar din anul 2010 este doctor în Filozofie al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, cu teza „Dimensiunea cosmică a persoanei”, sub îndrumarea prof. univ. dr. Ştefan Afloroaei. Este cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, editor executiv al „Journal for Interdisciplinary Research on Religion and Science”, editat de Centrul de Cercetare Interdisciplinară Avansată în Religie şi Ştiinţă al Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, coordonator al Centrului de Studii Interdisciplinare în Religie şi Ştiinţă al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă”, fiind implicat şi în alte proiecte şi activităţi cu specific interdisciplinar....
