O simplă căutare pe internet a expresiilor “familia perfectă” sau “numărul ideal de copii” te pune în faţa unor studii cvasisociologice şi articole simpliste şi unilaterale, ale căror cititori, aflaţi de regulă la vârsta adolescenţei, iau de bun tot ce se scrie. Aflăm, de pildă, că vârsta propice pentru a face copii este între 20 şi 30 de ani, că părinţii tineri sunt nefericiţi dacă au mai mult de trei copii, sau că avortul este o soluţie mai bună decât naşterea copilului într-un mediu ostil. Peste tot în jur este promovată imaginea aceea occidentală a familiei perfecte, cu doi copii şi un câine, într-o curte mare şi cu o casă spaţioasă în spate. Este idealul creat de societate, iar mulţi dintre noi tindem să ne dorim aceste lucruri.

Pe de altă parte, dacă ne întrebăm părinţii şi bunicii, ei ne vor spune că nu există reţeta perfectă, însă căsătoria se bazează pe respect reciproc, pe direcţii comune şi pe anumite repere morale, văzute ca elemente de stabilitate.

Numărul ideal de copii: 2, 3 sau 13?

Realitatea contemporanăne pune în faţa unor situaţii tot mai lipsite de sens teologic: cuplurile se căsătoresc după câţiva ani de concubinaj, copiii apar fie înainte de căsătorie, fie la mulţi ani după ce legământul este făcut în biserică, iar exemplele pot continua. În acelaşi timp, însă, rămân mărturiile vii ale celor care au păstrat tradiţia creştină şi au pus valorile umane şi învăţăturile creştine mai presus de tendinţele societăţii.

Pe nenea Petrică şi pe tanti Maria i-am întâlnit în urmă cu ceva vreme, la biserica din satul Drăguşeni, Judeţul Iaşi. Erau protagoniştii unei slujbe de binecuvântare la împlinirea a nici mai mult nici mai puţin de 50 de ani de căsătorie. Când s-au unit în faţa lui Dumnezeu, ea avea 19 ani, iar el 22. Cine şi-ar fi imaginat că, jumătate de secol mai târziu, se vor găsi în acelaşi loc, dar înconjuraţi de nouă din cei treisprezece copii cu care Dumnezeu i-a binecuvântat… Şapte băieţi şi şase fete, care la rândul lor le-au dăruit şaisprezece nepoţi. “A fost şi bine şi greu…mai mult greu…Nu am fost supărat niciodată pentru că am avut copii. Mi-am pus credinţa în Dumnezeu. Multe n-au avut copiii, poate de multe ori s-au dus desculţi la şcoală, dar El ne-a ajutat şi i-am crescut. Uitaţi-vă la ei: cel mai mare şi cel mai mic”, ne-a spus nenea Petrică, uitându-se cu mândrie spre copiii lui.

Secretul unei vieţi fericite

Nenea Petrică şi tanti Maria nu şi-au pus problema, cum fac tinerii în ziua de astăzi, că nu au casă sau maşină. Au mers înainte, indiferent de ce se întâmpla. Fiecare şi-a îndeplinit atribuţiile tradiţionale. Tatăl a fost cel care a adus banii şi mâncarea în casă, iar mama s-a ocupat de gospodărie şi de copii. La puţin timp după căsătorie, el a plecat în armată, iar ea a rămas acasă cu doi copii. Nici responsabilitatea de mamă nu a fost deloc uşoară. Numai ideea de a duce până la capăt treisprezece sarcini copleşeşte orice femeie. “Nu a fost greu, dar nici n-am avut când să le simt, dacă munceam mereu. Plecam la prăşit şi pe drum ziceam că trebuie să mă întorc, să nasc. Aproape că năşteam pe câmp...fata asta e născută acasă, la cărat lutul”, ne-a povestit, glumind, tanti Maria. Toate sarcinile le-a dus până la capăt; numai o fată s-a născut la 7 luni, cântărind abia 1,7 kg. A stat cu ea în spital câteva săptămâni. Îi spuneau medicii să plece acasă şi să lase fata acolo, dar nu a vrut, cu toate că acasă erau încă şase care aveau nevoie de ea.

Cu fiecare copil născut bucuria lor era tot mai mare. Nu din inconştienţă… Bineînţeles că ştiau foarte bine că şi greutăţile vor fi din ce în ce mai mari, însă respectul pentru tradiţie şi dragostea faţă de Dumnezeu au dominat. Bucuria era la fel de mare şi pentru copiii mai mari. Acum, când şi ei sunt adulţi şi sunt fiecare la casele lor, glumesc şi râd spunând că ar fi putut forma o echipă de fotbal, cu tot cu rezerve. Fără să răsufle, tanti Maria ni-i înşiruie pe toţi de la cel mai mare la cel mai mic: Petrică, Mărioara, Dorina, Gabriel, Cristinel, Ionel, Lenuţa, Costel, Simenea, Mihăiţă, Alina, Irina şi Floris.

"16 km pe zi şi cu 20 de pâini în spate"                

Greutăţile erau firescul situaţiei. Nenea Petrică a fost timp de 30 de ani paznic la un liceu din Iaşi, timp în care, făcând naveta pe jos, a făcut 2 milioane 800 de mii de km, după socotelile lui. “16 km pe zi şi cu 20 de pâini în spate. Era pâine neagră de 2 lei şi luam cu sacii. Atunci nu puteai să iei câtă voiai, dar mă descurcam. Pâine proaspătă au mâncat mereu. Când veneam de la gară ei ieşeau în stradă şi mă aşteptau. Dar curajul nu mi l-am pierdut. Vacă cu lapte am avut mereu, porc am tăiat la fiecare Crăciun. Dar stau şi mă gândesc câteodată, şi sincer, nu ştiu cum am rezistat”, ne-a mărturisit tatăl. Părinţii au muncit împreună, fără să aibă pretenţii prea mari unul de la celălalt. Casa, acum mare şi încăpătoare, a fost construită mai mult de ea, mai mereu gravidă şi lehuză.

Cel mai mare dintre copii are 49 de ani şi este în continuare copilaşul lor. Are şi el peste 25 de ani de căsătorie şi trei băieţi. La fel şi ceilalţi, fiecare într-un colţ de lume, rămân copilaşii lor orice s-ar întâmpla. “Părinţii noştri sunt o mărturie vie pentru noi. Noi am mers pe acelaşi drum, prin credinţă. Întotdeauna, fără nici o excepţie, aveam o mare bucurie de a veni acasă, la fraţi şi la părinţi. Ei sunt ca o stea după care ne-am ghidat şi ne-a îndrumat în viaţă”, ne-a mărturisit, cu ochii în lacrimi, cea mai mare dintre fete. Moştenirea spirituală şi păstrarea din generaţie în generaţie a valorilor tradiţionale sunt din ce în ce mai rare în zilele noastre. Nenea Petrică şi tanti Maria, provenind din familii aproape la fel de numeroase, au moştenit aceste valori şi le-au transmis mai departe. Acum, dintre copii lor, 4 sunt în Cipru, 4 în Italia, 3 în Braşov, 1 la Bucureşti şi 2 la Buşteni. Dar nici unul nu a uitat de unde a plecat şi toţi se întorc cu drag la părinţii şi fraţii lor.

Familia este Biserică

Când vine vorba de copii, părinţii, în general, se plâng de foarte multe lipsuri, motiv pentru care încearcă să se ferească sau să scape de ei. Tocmai de aceea este nu impresionant, ci dezarmant modul în care aceşti oameni şi-au asumat cu atâta dăruinţă firescul şi şi-au lăsat viaţa în voia Domnului. “O cununie de mulţumire la 50 de ani arată ca o biserică vie, cu întreaga familie şi cu copii în jurul mirilor. Este o mărturie a faptului că familia este Biserică. În acelaşi timp, pe chipurile lor peste care au trecut anii se văd şi grijile purtate pentru copii, dar şi bucuria pe care o simt ei, de atâţia ani. Lucrarea lui Dumnezeu se vede foarte clar din faptul că aceşti copii nu au suferit niciodată traume majore, nu au suferit de foame, nu au avut lipsuri, dovadă a faptului că organizarea şi credinţa lor au fost deosebite”, ne-a explicat pr. Pavel Vitel, paroh la biserica "Sfânta Parascheva" din Drăguşeni.

Este o adevărată lecţie de viaţă faptul că nu este nici suferinţă, nici chin în familiile cu mulţi copii. Dimpotrivă, este solidaritate şi iubire. Este o adevărată exemplificare a cuvintelor din Sfânta Evanghelie, care ne arată că bărbatul trebuie să-şi iubească femeia precum Hristos Biserica, şi să se jertfească pentru familia sa. Iar femeia, prin naştere de prunci, se va mântui. Aceasta este familia perfecta – cea care face voia lui Dumnezeu, şi aceasta este tradiţia care ar trebui purtată mai departe.

Contact ProVita Iaşi:

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Sectorul de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală

Departament ProVita

Str. Stefan cel Mare, nr. 14, etaj 3, Iasi
Telefon: 0232.222.550
E-mail:departamentprovita@gmail.com, www.provitaiasi.ro, www.facebook.com/ProVitaIasi