Duminica a cincea după Paști a reprezentat o întreită sărbătorire în Biserica Ortodoxă. Această duminică este dedicată în mod special dialogului femeii samarinence cu Hristos, dar anul acesta ea fost împodobită cu încă alte două prăznuiri: ziua familiei creștine (care este serbată în fiecare an în prima duminică după 1 iunie) și pomenirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, unul dintre cei trei mari ocrotitori ai Moldovei, alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva și de Sfânta Teodora de la Sihla. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi.

La slujbă au participat și numeroși copii împreună cu părinții lor care au demonstrat prin aceasta că viața familiei nu este altceva decât chipul Sfintei Treimi și că doar Sfânta Liturghie este izvorul de apă vie care întărește viața unei familii. Copiii le-au oferit și o lecție celor mai mari, apropiindu-se cu toții de Sfântul Potir și împărtășindu-se cu Sfintele Taine.

Din cuvântul pe care Domnul l-a născut în inima părintelui mitropolit, aflăm că Evanghelia rânduită să fie citită astăzi îl prezintă pe om ca fiind înfometat și însetat de Dumnezeu, dar arată totodată și dorul lui Dumnezeu ca omul creat de El să fie în legătură cu cerul, să se hrănească din slava Împărăției cerurilor: „Pentru aceasta Dumnezeu a coborât pe pământ, pentru aceasta a viețuit printre oameni, pentru aceasta ne-a arătat calea care duce spre cer, pentru aceasta a luat asupra Sa păcatele tuturor, pentru aceasta a fost răstignit pe Cruce, a înviat din morți și S-a înălțat la cer, ca să găsească oameni aici pe pământ care să-I ofere viața lor, apa iubirii lor, pâinea credinței lor, în Dumnezeu Cel în Treime lăudat. Dumnezeu nu dorește jertfele noastre, darurile noastre; ne dorește pe noi înșine. El nu este însetat de cele ale noastre, ci după noi înșine, iar noi, odată cu darurile noastre, sau, mai bine zis, înlăuntrul darurilor noastre, ne așezăm pe noi înșine zicând: <<Pe noi înșine și unii pe alții, și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm>>și prin aceasta, Domnul Hristos, Dumnezeul cerului și al pământului, primește apa cea adevărată care să-L adape pe El, Dumnezeu, în așteptarea iubirii, credinței și nădejdii noastre mântuitoare. Dacă Dumnezeu este însetat după iubirea și credința noastră, cât de mult este însetat omul după apa cea vie, după pâinea cea spre ființă - Dumnezeu!”

Punând în față cuvintele psalmistului David: „Precum cerbul dorește izvoarele apelor, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Însetat este sufletul meu după Dumnezeul Cel Viu, când mă voi arăta Feței lui Dumnezeu?”, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a dorit să arate că „aceste cuvinte nu sunt rostite de un sărac care așteaptă doar mângâiere în Împărăția cerurilor după moarte, nu sunt rostite de vreun om care prin înțelepciunea acestei lumi încearcă să-și umple golul inimii sale căutătoare de sens și de lumină, ci sunt rostite de marele împărat David care avea și bogății nenumărate, care avea și știință și cunoaștere multă întru cele ale lumii, întru cele ale pământului; dar cu toate bogățiile pe care le avea, cu toată cunoașterea umană pe care o deținea, el strigă neîncetat că sufletul său este însetat după altceva, și anume după Dumnezeul Cel Viu”.

În fața acestei însetoșări, omul are două variante: „Psalmistul David descrie viața pe acest pământ ca un loc pustiu, neumblat și fără de apă. Și fără de apă fiind, omul caută să primească apă pentru ca împlinit să fie sufletul său. Și omul are posibilitatea, datorită libertății cu care a fost înzestrat de Dumnezeu, să caute apa cea vie sau să alerge după apa cea moartă; omul poate să alerge la marea cea moartă viețuind în cetățile Sodomei și Gomorei și mort va fi sufletul său; are în același timp posibilitatea să meargă la fântâna lui Iacov să-L întâlnească pe Domnul, să-L descopere pe Hristos Mântuitorul și să primească apa cea vie, Mângâietorul, Duhul Cel Sfânt; omul are posibilitatea să meargă la marea cea moartă sau să meargă la scăldătoarea Vitezda și să aștepte îngerul Domnului care să-i aducă mângâiere sufletească și tămăduirea trupului și a sufletului său; omul are posibilitatea să meargă în Gomora, lângă marea cea moartă, dar are în același timp posibilitatea să meargă la râul Iordanului să-L întâlnească pe Domnul Care-i propovăduiește pocăința spre dobândirea Împărăției cerurilor; omul are posibilitatea să meargă în cetatea cea plină de păcat a Sodomei, la marea cea moartă, pierzându-se în păcatele de orice fel, și în mod special în cele trupești ale acestei lumi, dar are în același timp posibilitatea să meargă la Marea Galileii să-L întâlnească pe Domnul umblând pe apă, să pescuiască întru adânc, să se bucure de Galileea cea binecuvântată, locul copilăriei după trup a Domnului Hristos. Omul are, așadar, posibilitatea să se hrănească din apa cea sărată, cea moartă a Sodomei și a Gomorei, dar în același timp are posibilitatea să se adape din Potirul cel binecuvântat al dumnezeieștii Euharistii”.

Iar ce suntem chemați să alegem putem afla din viața Sfântului Ioan: „Calea cea bună, apa cea vie, izvorul cel binecuvântat, Sângele Domnului au fost cele pe care Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava le-a primit în sufletul său; căci a avut în fața lui bucuriile, plăcerile, bogățiile și puterea acestei lumi, dar dacă acestea îl obligau să-L părăsească pe Domnul, El L-a ales pe Hristos. A binevoit să meargă nu în pârâul gheenei, ci la fântâna lui Iacov, să se hrănească cu pâinea cea adevărată, cu Hristos Domnul, cu apa cea vie, izvorul cel nesecat al Împărăției cerurilor”.

Iar noi toți, spre această statură a omului însetat de Dumnezeu suntem chemați să tindem, căci omul duhovnicesc, cel însetat de Dumnezeu, devine plin de cer, devine plin de Împărăția lui Dumnezeu, devine plin și preadeplin de Duhul lui Dumnezeu care coboară peste dânsul.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a ținut să mulțumească Domnului pentru șansa de a sluji și de această dată dumnezeiasca Liturghie, după care i-a binecuvântat în pace pe credincioșii care au dorit să sărute mâinile care L-au purtat și astăzi pe Domnul și Mântuitorul lumii.