Întreită sărbătoare la Mănăstirea Gorovei

Arhiepiscopia Iaşilor

Întreită sărbătoare la Mănăstirea Gorovei

În ziua de 24 iunie, de sărbătoarea Naşterii Sf. Proroc Ioan Botezătorul, una dintre cele mai vechi mănăstiri din judeţul Botoşani şi-a serbat ocrotitorul.

Mănăstirea Gorovei, o adevărată oază de linişte şi o cetate nezdruncinată a credinţei ortodoxe străbune de pe aceste meleaguri cu o istorie de aproximativ trei secole, a creat un cadru festiv, sărbătoarea fiind deosebită datorită prezenţei în mijlocul credincioşilor a Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi a unui sobor impresionant de slujitori din care au făcut parte protos. conf. dr. Iustinian Cîrstoiu, profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti, arhimandritul Ioan Harpa, exarh al mănăstirilor din zona Botoşanilor, arhimandritul Benedict, stareţul Mănăstirii Neamţ, arhimandritul Teodosie, stareţul Mănăstirii Zosin.

Momentul deosebit a fost constituit de hirotesia întru arhimandrit a părintelui Teofil Timişag, stareţul acestei mănăstiri de peste 25 de ani.

De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, a avut loc hirotonia tânărului Ciurciun Ştefan întru diacon, acesta fiind al doilea fiu al părintelui protopop de Dorohoi.

Sărbătoarea s-a încheiat cu participarea tuturor credincioşilor la agapa frăţească tradiţională. (Pr. Marius Onofrei)

Citește despre: