Întrunirea Cercului pastoral „Episcop Dionisie Climescu“

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Întrunirea Cercului pastoral „Episcop Dionisie Climescu“

În Parohia „Sfântul Nicolae“ Moineşti a avut loc luni, 7 decembrie 2015, întâlnirea Cercului pastoral „Episcop Dionisie Climescu“ al Protopopiatului Moineşti, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.

Cu acest prilej, s-au oficiat Utrenia, Sfânta Liturghie, apoi a fost susţinut un referat de către părintele Gheorghe Aneculoaie, coordonatorul acestui cerc pastoral. Astfel, s-a evocat personalitatea Episcopului Dionisie Climescu al Buzăului şi mai ales perioada păstoririi sale ca preot în Moineşti. Părintele Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti, a reafirmat dorinţa ca una dintre şcolile din Moineşti să poarte numele Episcopului Dionisie Climescu, considerat „părinte al învăţământului moineştean“. Activitatea a continuat cu prezentarea unui film documentar realizat de părintele Gheorghe Aneculoaie, intitulat „Episcopul Dionisie Climescu părintele şcolii moineştene“. Cei prezenţi au avut posibilitatea să-şi împărtăşească apoi unii altora din experienţele şi activităţile lor misionare.

Citește despre: