Întrunirea preoților Cercului pastoral "Sfântul Antipa de la Calapodești"

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Întrunirea preoților Cercului pastoral "Sfântul Antipa de la Calapodești"

    • Întrunirea preoților Cercului pastoral "Sfântul Antipa de la Calapodești"
      Întrunirea preoților Cercului pastoral "Sfântul Antipa de la Calapodești"

      Întrunirea preoților Cercului pastoral "Sfântul Antipa de la Calapodești"

Preoții Cercului pastoral Numărul 4 "Sfântul Antipa de la Calapodești", s-au reunit vineri, 22 martie 2019, în Biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din Parohia Măldărăști, comuna Dealu Morii.

Un sobor de preoţi a oficiat slujba Aghesmei mici și Taina Sfântului Maslu, la care au participat credincioșii parohiei. În cuvântul adresat, părintele Eugen Ciuche, consilier eparhial, a transmis binecuvântările Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi a evidențiat importanța comuniunii în Hristos prin această întrunire. Întâlnirea a continuat cu agapa creștină, unde s-a discutat și analizat implementarea mai multor programe cu caracter social-filantropic. Astfel de reuniuni vor avea loc în următoarea perioadă și în celelalte cercuri pastorale din cuprinsul Protopopiatului Sascut.

Citește despre: