Învață-mă să fac voia Ta
Să plecăm cu atenţie urechea, dar mai ales inima, asupra cuvintelor din rugăciunile şi cântările rostite în biserică sau acasă. Vom descoperi sensuri uimitoare, vom descoperi că toate ne sunt spuse în cuvinte simple, dar pline de înţelepciune. Doar să ne deschidem inima spre a le primi.
În ultimul timp, mi-a răsunat în minte şi în inimă acest fragment de rugăciune: “învaţă-mă să fac voia Ta”. Şi stăruind asupra cuvintelor, am descoperit nenumărate şi profunde sensuri.
„Învaţă-mă” – mă trimite cu gândul la pedagogia lui Dumnezeu. Dumnezeu este pedagogul desăvârşit: pedagogia Lui este iubirea.
Oare nu-I spunem noi “Tată”, şi oare nu suntem noi copiii Săi, adică ucenicii Lui? Şi dacă Scriptura spune că “este un singur învăţător, în ceruri”, atunci negreşit toţi cei de pe pământ suntem ucenici. Desăvârşirea aparţine Domnului, care întotdeauna ne învaţă, iar ceea ce este copilăresc ne aparţine nouă, celor care totdeauna învăţăm, spune Clement Alexandrinul, în lucrarea sa, “Pedagogul”.
Nu suntem chemaţi oare să ne asemănăm, prin nevinovăţie, cu copiii? Căci chiar dacă suntem părinţi, bunici sau străbunici, în faţa Domnului suntem mereu copiii Săi. Domnul se poartă cu noi aşa cum ne purtăm noi cu copiii noştri. Oare părinţii buni îşi învaţă copiii cu plăceri de moment, trecătoare? Oare părinţii nu-şi pregătesc copiii pentru bunătăţi viitoare? Aşa face şi Dumnezeu cu noi: ne pregăteşte pentru desfătarea viitoare. De la El învăţăm simplitatea, smerenia, iubirea de oameni şi iubirea de frumos. Prin împroprierea virtuţii ajungem asemenea cu Dumnezeu.
„Învaţă-mă” – mi-aduce în minte gândul la ipostaza omului de învăţăcel, apoi cea de elev, de licean, de student, apoi de statutul de învăţăcel în meserie – cu adevărat, toată viaţa sa omul ÎNVAŢĂ. Învăţăm să fim părinţi buni, învăţăm să fim buni în profesia pe care am ales-o, învăţarea ne însoţeşte de-a lungul vieţii, şi atunci când pe toate le privim ca fiind noi şi netrăite încă.
„Învaţă-mă” – să ceri cuiva acest lucru înseamnă să recunoşti că ai o cunoaştere limitată, că încă mai ai ce învăţa, dar în acelaşi timp că ai deschiderea, dar şi voinţa de a învăţa. Oare mai poate învăţa ceva cel care crede că le ştie pe toate? Oare poţi învăţa ceva pe cineva care nu vrea să înveţe? Se poate deci face pedagogie cu sila? Pedagogia este prin excelenţă arta care se săvârşeşte cu dragoste şi respectând libertatea persoanei: aşa face Dumnezeu cu noi.
Cum vine elevul la şcoală, cum vine studentul la facultate, plin de curiozitate, cu dor de a cunoaşte, cu setea de a învăţa, aşa să fim şi noi în faţa lui Dumnezeu: cu inima deschisă, spre a descoperi voia Sa în viaţa noastră.
