Versetul programatic şi profetic, pe care Hristos îl rosteşte la începutul activităţii Sale de Mântuitor şi vindecător, arată temeiul şi scopul prezenţei Sale pe pământ: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi, şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Luca 4, 18).

Bunăvestirea, vindecarea, propovăduirea, eliberarea, toate acestea sunt lucrări ale lui Hristos pentru a vesti anul plăcut Domnului, adică inaugurarea unui nou eon, unul hristologic, în care Hristos Se extinde în viaţa lumii prin Biserică şi dăruieşte creaţiei puterea de a deveni Biserică, transformă lumea în „atelier al nemuririi”(tusasthrion thj aqanasi/aj)[1], în „laborator al învierii”, în care cei iubiţi devin fii ai lui Dumnezeu. Toate învăţăturile şi mai ales minunile săvârşite de Hristos sunt convergente spre Înviere. Orice vindecare este o mică înviere, pentru că restaurează temporar puterea vieţii în omul căzut. Învierea (cea de apoi) este o vindecare absolută şi definitivă, pentru că poartă pe om spre un stadiu nou şi înnoitor al existenţei, în care omul nu mai pătimeşte nici o durere din partea naturii sale slăbite de păcat.

Hristos Mântuitorul a vindecat toată boala şi neputinţa în popor, pentru a arăta că Dumnezeu nu poate suferi durerea oamenilor, infirmitatea, suferinţa şi moartea. El este Viaţa lumii, şi dăruieşte viaţă tuturor oamenilor. Învierea Sa din morţi este aşadar expresia supremă a vieţii dăruite umanităţii, unirea desăvârşită şi veşnică între Dumnezeu şi Om şi izvorul nemuririi omului şi împreună cu el a universului său interior.

Minunile sunt profeţii ale învierii finale a oamenilor. În acest sens, Theodor de Mopsuestia afirmă: „Învierea imprimă marca sa tuturor minunilor pe care Hristos le-a săvârşit în timpul iconomiei mântuitoare. Căci toată opera mântuitoare a lui Hristos îşi găseşte împlinirea în Înviere. Ea constituie lucrul cel mai important printre toate lucrările restaurării; căci prin ea moartea a fost învinsă, stricăciunea stricată, durerea distrusă, slăbiciunea nimicită, focul păcatului stins, puterea lui Satan zdrobită… Ceea ce e promis acum este viaţa veşnică şi incoruptibilă” [2].

Orice minune şi orice vindecare este o înviere parţială, o ridicare din robia morţii continue care se manifestă prin durere şi boală, iar Învierea Domnului Hristos este vindecarea finală, plenară, sfântă şi sfinţitoare, a omului de moarte şi de stricăciune. Aşadar ridicarea din morţi a lui Hristos este începutul unui nou eon, eonul Învierii, guvernat de iubirea infinită a lui Dumnezeu, care ne dăruieşte puterea de a vieţui veşnic împreună cu El. Paştile sunt trecerea omenirii de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Da-ul suprem spun vieţii oamenilor de către Dumnezeu Creatorul şi Învietorul, semnul şi prezenţa iubirii Sale negrăite şi infinite în oameni, naşterea din nou a umanităţii în raiul inimii lui Dumnezeu.