IPS Ioachim, s-a rugat la căpătâiul părintelui Vasile Bădăluță
La Biserica „Învierea Domnului” din Bacău a fost oficiată sâmbătă, 27 martie 2021, slujba stâlpilor pentru preotul Vasile Bădăluță de la Parohia Răcătău, Protopopiatul Bacău.
Aceasta s-a săvârşit de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Ierarhul a adresat un cuvânt de mângâiere familiei îndoliate: „Pentru părintele Vasile este zi de Paște, de trecere într-o altă etapă a vieții, într-o altă misiune față de cea pe care a avut-o până acum în această lume. El a fost ales să fie făclierul, purtătorul de lumină și sarea pământului”. Amintim că părintele Vasile Bădăluță a plecat la cele veșnice pe 17 februarie 1979 şi a plecat la Domnul în seara zilei de 25 martie 2021. Slujba Înmormântării a fost oficiată duminică, 28 martie, în biserica Parohiei „Învierea Domnului” din Bacău.