IPS Iosif: „Cine şi ce poate egala în lume blândeţea, bunătatea şi delicateţea femeii?”

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

IPS Iosif: „Cine şi ce poate egala în lume blândeţea, bunătatea şi delicateţea femeii?”

În Duminica Mironosiţelor, 16 mai 2021, Mitropolitul Iosif a evocat calităţile femeii creştine.

„Cine şi ce poate egala în lume blândeţea, bunătatea, delicateţea şi dragostea pe care le are femeia în toate domeniile? Femeia şi bărbatul în Hristos sunt una, sunt egali şi diferenţele vin din vocaţie. Vocaţia unuia îmbogăţeşte vocaţia celuilalt”, a spus IPS Iosif.

„Dar, iată, cum prin Maica Domnului, femeia prin excelenţă, Noua Evă, a venit viaţa în lume şi prin viaţa din ea, prin Fiul Său, Învierea şi viaţa noastră, aşa prin fiecare mamă, fiecare femeie poate să vină viaţa în lume şi să se nască sfinţi, oameni care trăiesc şi proslăvesc în viaţa lor de zi cu zi pe Cel Care este Învierea noastră, adică în Fiul lui Dumnezeu cel Înviat, Cel Care ne-a dăruit prin Învierea Lui viaţa veşnică”, a afirmat Înaltpreasfinţia Sa în cuvântul rostit în localitatea clujeană Baciu.

Sfinţirea bisericii din Baciu

Acolo, a avut loc sfinţirea bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”. Alături de IPS Iosif, au slujit în data de 16 mai 2021 Mitropolitul Andrei, PS Benedict Bistriţeanul şi PS Teofil de Iberia.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica”, al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Cei implicaţi în evenimentul de referinţă pentru comunitatea parohială au primit distincţii din partea Mitropolitului Clujului.

Credincioşii care au participat la slujba de sfinţire şi Sfânta Liturghie au respectat măsurile sanitare pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

Scurt istoric

Noul lăcaș de cult al Parohiei Baciu II, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, a fost construit între anii 2011-2014. Piatra de temelie a fost aşezată la data de 31 octombrie 2010, iar construcția efectivă a început în primăvara anului 2011, după un proiect realizat de arhitectul Doina Munteanu.

În perioada 2015-2019, biserica a fost pictată în tehnica frescă de pictorul Sorin Efros.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: