IPS Mitropolit Teofan, la Nemțișor: „Nu există o contradicție mai mare decât să fii tânăr și să fii trist”
La Nemțișor, la cea de-a VI-a ediţie a Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu tema „Un tânăr printre tineri. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – 600” a fost slujită astăzi Sfânta Liturghie de IPS Părinte Mitropolit Teofan. Ierarhul a ținut cuvânt de învăţătură şi a împărtășit cu Sfintele Taine numeroşi participanţi la tabără.
În Poiana Nemţişor, aflată în vecinătatea Mănăstirii Neamţ, are loc în aceste zile cea de-a VI-a ediţie a Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. La această întrunire participă peste 600 de tineri cu vârste cuprinse între 14 -30 de ani, în special din zona Moldovei, dar şi din alte regiuni ale ţării, precum şi tineri de peste Prut. Tema ediţiei din acest an este „Un tânăr printre tineri. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – 600” și cuprinde sesiuni de lucru - ateliere foto, origami, ateliere de gătit, tâmplărie, activităţi sportive, pelerinaje şi conferinţe.
În această dimineață Sfânta Liturghie a fost oficiată pe un podium special amenajat de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, ierarhul i-a avertizat pe tinerii prezenți de pericolul căderii în patima deznădejdii: „În ultima perioadă se observă în mijlocul lumii o creștere a stărilor de tristețe, mâhnire, dezamăgire, deznădejde. Foarte curios și foarte dezastruos este faptul că aceste stări încep să prindă tot mai multe suflete tinere. Nu există o contradicție mai mare decât să fii tânăr și să fii trist, precum nu este contradicție mai mare între a fi creștin și a fi trist. Această tristețe, cu diferitele ei forme, cuprinde pe mulți dintre cei de vârsta voastră, uneori cu deznodăminte tragice, definitive, prin luarea zilelor într-o formă sau alta. Să vă dăruiască Dumnezeu să deveniți și să rămâneți oameni ai bucuriei, să găsiți fericirea într-o clipă de rugăciune, într-un ceas de lectură, într-un pelerinaj, într-o prietenie curată, într-o companie binecuvântată, într-o întâlnire precum Nemțișorul. Într-o tabără ca aceasta, este imposibil să nu observi și să nu înțelegi adevărul «Cât de Bun și de Dulce este Domnul» și să nu vezi că omul poate fi și tânăr, și entuziast, și credincios, bucurându-se de cele ce a binecuvântat Dumnezeu - prieteni, familie, slujiri diferite în societate”.