IPS Mitropolit Teofan, prezent la „Seara Valorilor”
Primăria Municipiului Iaşi a organizat şi în acest an, cu prilejul Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, evenimentul intitulat „Seara Valorilor”.
La acest eveniment derulat miercuri seară la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, municipalitatea a acordat premii personalităţilor oraşului, dar şi trei titluri de cetăţean de onoare al Iaşului - academicianului Solomon Marcuş, actriței Mihaela Arsenescu-Werner și profesorului Alexandru Călinescu.
„Cel care este prea liniștit în trupul său, se atrofiază sufletește”
La eveniment a participat şi Înalpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu alţi ierarhi prezenţi la Iaşi în aceste zile de sărbătoare. În cuvântul rostit cu această ocazie, Părintele Mitropolit Teofan a făcut două precizări referitoare la hramul Sfintei Parascheva din acest an: „În ziua de 13 octombrie, pregătindu-mă pentru un eveniment din județul Neamț, m-am întâlnit în fața reședinței cu un profesor universitar din București, care, împreună cu distinsa sa doamnă, petrecuse o noapte la rând pentru a se închina la sfintele moaște. M-am bucurat în acel moment, văzând că pe lângă creștinii obișnuiți, care ne bucură întotdeauna cu prezența lor la rând, având o credință și niște simțăminte adânci, bine înrădăcinate în adevăr și lumină, există și oameni de finețe intelectuală care fac acest lucru, simțind că la racla sfinților se întâmplă ceva deosebit. În al doilea rând, se știe că, în acest an, din cauza ploii, rândul de pelerini a fost mai scurt în anumite momente. Ploaia intensă a micșorat rândul. Paradoxal, unii pelerini au remarcat că nu au avut posibiltatea să depună același efort ca în anii precedenți și s-au așezat încă o dată în capătul rândului. Văzându-i, am realizat încă o dată că omul nu aleargă doar după comoditate, ci urmărește și o anumită disciplinare a trupului și a sufletului. Spunea un părinte al Bisericii că cel care este prea liniștit în trupul său, se atrofiază sufletește. Acești pelerini nu au dorit să se atrofieze sufletește”.
Pentru susţinerea activităţilor derulate de Primăria Municipiului Iaşi, IPS Părinte Mitropolit Teofan a primit din partea primarului interimar Mihai Chirica Diploma de excelenţă şi medalia „Pro amiciţie, pro fidelitate”. De asemenea, au primit distincţii de onoare PS Părinte Timotei Prahoveanul și părintele arhimandrit Elisei, stareţul Mănăstirii „Simonos Petras” din Sfântul Munte Athos.