IPS Părinte Eftimie, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a trecut la Domnul
Înaltpreasfințitul Părinte Eftimie, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a trecut la Domnul în ziua de 4 noiembrie 2014. Slujba înmormântării va avea loc joi, 6 noiembrie a.c., în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva”din Roman, după Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, care va începe la ora 08.30.
Înaltpreasfințitul Părinte Eftimie, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a trecut la Domnul în ziua de 4 noiembrie 2014. Slujba înmormântării va avea loc joi, 6 noiembrie a.c., în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva”din Roman, după Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, care va începe la ora 08.30.
Părintele Arhiepiscop Eftimie s-a născut la data de 9 noiembrie 1914 în satul Schitul, Comuna Hangu (astăzi comuna Ceahlău), judeţul Neamţ. În perioada 1921-1928 a urmat școala primară în satul natal, după care s-a înscris la cursurile Şcolii de cântăreţi din Iaşi. La vârsta de 20 ani a fost închinoviat la Mănăstirea Slatina (judeţul Suceava) şi, ca frate de mănăstire, a urmat Seminarul Teologic Monahal din Mănăstirea Cernica, pe care l-a absolvit în anul 1941. În anul 1945 s-a înscris la Facultatea de Teologie de la Suceava, cursurile universitare având însă să le finalizeze la Institutul Teologic din Bucureşti, în anul 1949, unde va obţine titlul de licenţiat în teologie cu calificativul „Magna cum Laudae”.
În timpul studiilor a fost tuns în monahism la Mănăstirea Ciolanu (judeţul Buzău), fiind hirotonit ierodiacon în 1941 şi ieromonah în 1947. La 1 aprilie 1949 i s-a încredinţat stăreţia Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ), pe care avea să o conducă până în 1966. Între anii 1951 şi 1960 a avut răspunderea de exarh al mănăstirilor din Eparhia Romanului şi Huşilor. În 1966 a fost ridicat la rangul de Arhimandrit şi numit Stareţ la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava.
Ca o încununare a lucrării rodnice pe care a desfăşurat-o în Biserică, i s-a încredinţat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujirea de Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului şi Huşilor, fiind hirotonit în ziua de 30 ianuarie 1972. După aproape şapte ani, a fost ales Episcop titular al Episcopiei Romanului şi Huşilor, fiind întronizat în data de 23 aprilie 1978.
Prin hotărâre sinodală, începând cu data de 13 septembrie 2009, eparhia a fost ridicată la rangul de arhiepiscopie, Preasfinţitul Părinte Eftimie devenind Arhiepiscop al Romanului și Bacăului. Înaltpreasfinţitul Eftimie a fost unul dintre cei mai longevivi ierarhi, trecerea sa la cele veşnice având loc cu doar cinci zile înainte de împlinirea vârstei de 100 de ani.
Până la alegerea noului chiriarh, potrivit rânduielilor bisericeşti, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va exercita ca locţiitor slujirea de Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului şi va fi pomenit ca atare la slujbe.
Îl rugăm pe Dumnezeu să-i dăruiască iertarea păcatelor, veşnică odihnă şi să-şi reverse binecuvântarea Sa asupra Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului spre continuarea lucrării duhovniceşti pentru poporul dreptcredincios care aparţine acestei eparhii.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor