IPS Teofan, în mijlocul credincioșilor din Kidamali (Tanzania). Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și a sfințit chiliile unei mănăstiri

Ortodoxia în lume

IPS Teofan, în mijlocul credincioșilor din Kidamali (Tanzania). Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și a sfințit chiliile unei mănăstiri

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel și la invitația Preasfințitului Agathonic, Episcop de Arusha și Tanzania Centrală, o delegație din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, se află în aceste zile în Centrul Misionar din Kidamali, Tanzania.

În Duminica a 4-a după Paști, când în bisericile noastre s-a citit Evanghelia despre vindecarea slăbănogului de la Vitezda, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sfântul Gheorghe” din Kidamali. La slujbă au mai participat PS Agathonic, Episcop de Arusha și Tanzania Centrală, Arhim. Gavriil Alexa, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, Arhim. Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, dar și alți preoți ai comunităților din zonă.

Apoi, după încheierea Sfintei Liturghii, a urmat sfințirea chiliilor mănăstirii cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail” și „Sfântul Paisie de la Neamț”, marcând un moment important pentru comunitatea ortodoxă locală. 

Amintim, cu acest prilej, faptul că sâmbătă, 25 mai, 227 de credincioși, copii și oameni în vârstă din 12 sate dimprejurul satului Kidamali au fost botezați în cadrul Centrului Misionar aflat în acest loc. Pe parcursul celor câteva zile petrecute în Kidamali, delegația din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor a făcut o vizită în cadrul Școlii Primare din Ipwasi, dar și la Grădinița din cătunul ortodox „Sfântul Gheorghe” din Nyamihuu, construită cu ajutorul dumneavoastră și la tribul de massai din Ipwasi.

***

Centrul misionar ortodox din Kidamali este situat la 35 de km de orașul Iringa și funcționează cu binecuvântarea PS Agathonic, Episcop de Arusha și Tanzania Centrală, Patriarhia Alexandriei. Episcopia de Arusha și Tanzania Centrală, fondată în anul 2016 face parte din Arhiepiscopia de Irinopolis condusă de IPS Mitropolit Dimitrie.

Prezența românească, alături de cea greacă sau cipriotă în cadrul acestui centru misionar ortodox se face ca urmare a colaborării dintre Arhiepiscopia Iașilor cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Episcopia de Arusha și Tanzania Centrală condusă de PS Agathonic.

În cadrul acestei colaborări, până acum s-a reușit construirea și sfințirea a două biserici, s-au făcut 10 fântâni și aducțiuni de apă, zilnic  300 de copiii au primit câte o masă caldă, peste 500 de copiii au putut merge la școală fiindu-le plătite taxele de școlarizare sau uniformele necesare pentru a merge la școală. Maicile prezente la centrul misionar ortodox din Kidamali sunt zilnic în mijlocul copiilor, la dispoziția femeilor sau familiilor care au nevoie de ajutor. Se încearcă construirea de case pentru cei care au cea mai mare nevoie, sprijinirea familiilor pentru achiziționarea de animale cu scopul realizării unor mici ferme de subzistență. Vezi AICI mai multe detalii despre proiect!

Împreună putem susține misiunea din Kidamali! Prin contribuția noastră, a tuturor, aducem îmbunătățiri semnificative în viața comunităților locale! Citește poveștile și donează pe ajutorpentrutanzania.ro!