Monumentul dedicat celui de-al doilea întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, înălțat chiar în localitatea sa natală, a fost realizat la inițiativa părintelui paroh Sandu Vasile, cu sprijinul credincioșilor și al consiliului local.

Cu acest prilej, IPS Teofan a rostit un cuvânt de învățătură în fața celor prezenți în care a evidențiat personalitatea Patriarhului Nicodim Munteanu și perioada dificilă în care a păstorit acesta:

„Când vorbim de Patriarhul Nicodim, vorbim de patriarhul care a păstorit în una din cele mai grele perioade – perioada războiului –, că ce e mai greu?! [...] Numai Dumnezeu știe ce se întâmpla în inima lui când afla că în fiecare zi unul sau mai multe sute sau poate chiar mii de oameni mureau pe front; mureau în Basarabia, mureau la Odesa, mureau în Crimeea, mureau la Cotul Donului, mureau la Stalingrad lângă Moscova și apoi până în munții Cehoslovaciei la sfârșitul războiului. Numai inima unui părinte știe ce trepidații și ce plânset cuprinde inima lui în momentul în care fiul moare undeva mai aproape sau mai departe.

Când spunem Patriarhul Nicodim, spunem „Mănăstirea Neamțu”, spunem „omul rugăciunii”, spunem „omul cărții”, spunem „omul Bisericii”, spunem „omul Țării”. De aceea Îl rugăm pe Dumnezeu să-l odihnească în pace.”

În semn de apreciere pentru efortul depus, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a acordat „Crucea Patriarhală” părintelui paroh Sandu Vasile și distincții de vrednicie enoriașilor implicați.

La final s-a mers în procesiune până în cimitirul parohial unde IPS Teofan a sfințit casa socială realizată prin implicarea comunității locale.

Patriahul Nicodim Munteanu s-a născut la 6 decembrie 1865, în Pipirig, județul Neamț, dintr-o familie de țărani credincioși, primind numele de botez Nicolae.

A făcut studii la Seminarul „Veniamin Costachi” din Iași, la Academia duhovnicească din Kiev, iar la întoarcerea de la Kiev a fost numit director al Seminarului Teologic din Galați și apoi vicar la Episcopia Dunării de Jos. În 1909 primește hirotonia întru Episcop-vicar al Mitropoliei Moldovei, cu titlul de Băcăuanul, iar trei ani mai târziu, la 18 februarie 1912, este ales Episcop de Huşi.

După unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), Nicodim Munteanu a fost numit locțiitor de Arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului (1918-1919), respectiv locțiitor de Mitropolit al Basarabiei (1936-1937).

În anul 1934, Colegiul Naţional Bisericesc l-a ales în fruntea Mitropoliei Moldovei pe Nicodim Munteanu. A păstorit la Iaşi timp de patru ani, reuşind ridicarea Palatului Mitropolitan de la Mănăstirea ­Neamţ, a clădirii Seminarului Teologic, reutilarea tipografiei de la Mănăstirea Neamţ şi tipărirea multor lucrări teologice.

După trecerea la cele veşnice a Patriarhului Miron Cristea, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales pe Nicodim Munteanu ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a păstorit în timpuri grele, în timpuri de criză economică și război, iar adesea se afla sub presiunea factorilor politici din țară și din străinătate. Doar înțelepciunea şi tactul Patriarhului Nicodim au ajutat Biserica Ortodoxă Română să depășească acele momente dificile.