Viața Patriarhului Nicodim Munteanu

Documentar

Viața Patriarhului Nicodim Munteanu

Patriarhul Nicodim Munteanu a fost al doilea patriarh al României și membru de onoare al Academiei Române.

S-a născut la 6 decembrie 1864, în Pipirig, județul Neamț. După terminarea școlii primare în satul natal, a studiat, pe rând, la Seminarul „Veniamin” din Iași (1882-1890) și la Academia Duhovnicească din Kiev (1890-1895). Încă de tânăr, a intrat ca frate începător la Schitul Pocrov. Mai târziu, a fost tuns în monahism, cu numele Nicodim, la Mănăstirea Neamț (1894). A fost hirotonit ierodiacon (1894) și, mai apoi, ieromonah (1896), la Iași. Datorită pregătirii sale deosebite, a fost predicator al Catedralei mitropolitane din Iași (1895), vicar administrativ al Mitropoliei Moldovei (1898-1902), vicar administrativ al Eparhiei Dunării de Jos (1902-1909) și director al Seminarului „Sfântul Andrei” din Galați (1908-1909). A fost ales Arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei, cu titlul „Băcăuanul” (1909), și, mai apoi, Episcop eparhiot la Huși (1912-1923). La 31 decembrie 1923, retrăgându-se din scaunul eparhial de la Huși, a fost stareț al Mănăstirii Neamț (1924-1935). În 1935 a fost ales Mitropolit al Moldovei. La 30 iunie 1939, a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A trecut la cele veșnice la 27 februarie 1948, fiind înmormântat în Catedrala patriarhală din București.

În timpul păstoririi sale ca Mitropolit al Moldovei, s-a intensificat tipărirea de carte teologică, prin refacerea tipografi ei de la Mănăstirea Neamț. Ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Marele Sinod de la Moscova (1946), ca președinte al delegației Bisericii noastre. A fost unul dintre traducătorii de seamă ai Bibliei. Opera sa este una monumentală, cuprinzând lucrări originale, prelucrări și traduceri. Pentru activitatea științifică deosebită, i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Facultății de Teologie din Cernăuți. La 15 octombrie 1918, Academia Română îi acordă titlul de membru de onoare.

Din opera sa amintim, alături de traducerile sale, și: Cuvântări liturgice (București, 1906); Călăuza creștinului la biserică sau cum se cuvine să stea creștinul în biserică la slujba Sfintei Liturghii (București, 1907); Ortodoxia și creștinismul apusean, prelucrare după A.P. Lopuhin și alții (București, 1912); Cuvântări liturgice. Dumnezeu și dreptatea Lui. Mâna lui Dumnezeu în lumea văzută. Scurtă explicare a Sfintei Liturghii și pomenirea morților. Originale și prelucrări (Neamț, 1933); Cuvântări, pastorale și îndemnuri (Neamț, 1940).

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: