În toate împrejurările roagă-te lui Dumnezeu să se împlinească voia Lui. Văd lucrarea lui Dumnezeu în sufletele voastre. Văd purtarea Lui de grijă. Şi sunt atât de mulţumit!

Dragostea este cea mai mare virtute. Dragostea este însăşi desăvârşirea. Când dragostea, în loc să o dărui Izvorului a tot binele, lui Dumnezeu şi, prin El, aproapelui tău, o dărui acestei lumi pământeşti, deci îi răstorni sensul, ea devine din cea mai minunată virtute, cea mai primejdioasă patimă.

Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu atâtea daruri, încât prin stăruinţa în virtute, cu ajutorul Părintelui Ceresc, el poate să se mântuiască. Dumnezeu i-a dăruit atâţia talanţi pentru ca prin ei omul să poată lupta, să poată să se apropie de El, să dăruiască şi să se jertfească. În măsura în care nu întrebuinţăm bine „talantul" pe care ni l-a încredinţat, suntem robi păcatului.

Aşadar pentru fiecare din noi se pune problema întrebuinţării talanţilor dăruiţi de Dumnezeu. Nu este permis nici a întrebuinţa spre rău talantul şi nici a-l îngropa în pământ. „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate". Ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu, Lui să-I dăruim. El ne-a dăruit viaţa, deci pentru El să trăim. El ne-a dăruit iubirea, Lui să I-o dăruim.

Ispăşim în această viaţă şi în viaţa veşnică. În această viaţă, ispăşirea prin suferinţă are două aspecte: un rol ispăşitor şi un rol curăţitor. În viaţa veşnică ispăşirea prin suferinţă este chin veşnic. De aceea se cuvine să-I mulţumim Domnului când ne pedepseşte aici, în viaţa aceasta. Deci să fim foarte atenţi la felul în care folosim darul lui Dumnezeu.

(Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, București – 2006, p. 240)