Sfinţii şi Cuvioşii Părinţi au alcătuit multe şi diferite rugăciuni, şi toate acestea au un singur conţinut şi un singur ţel: ca noi să mărturisim Stăpânului tuturor păcatele făcute înainte, să cerem iertare pentru ele, să ne lepădăm de ele şi, pe viitor, să ne întărim în frica Domnului şi să trăim bineplăcut înaintea Lui, conform sfintelor Lui porunci.

Iar cei care au ajuns la desăvârşire şi la măsura vârstei lui Hristos, aşa cum spune apostolul: „Până ce vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, întru bărbat desăvârşit, la măsura vârstei plinirii lui Hristos” (Efeseni 4, 13) – aceia cer să dobândească puterea şi luminarea înţelepciunii lui Dumnezeu. Dar să ne fie ştiut nouă, cucernicilor, că atât timp cât trăim în păcat, adică în încălcarea poruncilor dumnezeieşti ale lui Hristos – Dumnezeu, chiar de am citi în fiecare zi şi în toate ceasurile toate rugăciunile Cuvioşilor Părinţi, troparele, condacele şi canoanele de pocăinţă, prin acestea noi nu am atins nimic.

Căci Însuşi Stăpânul Hristos, ca şi cum ne-ar mustra, ne spune: „Şi ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi cele ce vă zic?” (Luca 6, 46). Aceasta înseamnă: atât timp cât trăiţi în călcarea poruncilor Mele, degeaba Mă chemaţi prin rugăciuni multe şi lungi. Numai o singură rugăciune este bineprimită şi bineplăcută Lui: rugăciunea cu fapta, care constă în a ne lepăda pentru totdeauna, cu tot sufletul, de orice încălcare a sfintelor Lui porunci şi apoi, în a ne întări cu frica Lui, săvârşind toată dreptatea cu bucurie duhovnicească şi dragoste nefăţarnică.

(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, p. 92)