Dumnezeu grăieşte în Scripturi şi tună prin propovăduitori, robi ai Săi: „Suflet nenorocit, vei pieri, vei pieri în veci, dacă nu te pocăieşti!”. „Partea celor fricoşi şi necredincioşi, şi spurcaţi, şi ucigaşi, şi desfrânaţi, şi fermecători, şi închinători la idoli, şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua” (Apocalipsa 21, 8). Dar sufletul păcătos nu aude acel puternic glas dumnezeiesc şi rămâne nepocăit, aşa cum era mai înainte. Dumnezeu îl cheamă: „Întoarce-te la Mine, suflete, mântuieşte-te şi vei trăi în veci”. Dar sufletul nu aude chemarea dumnezeiască, merge şi se îndreaptă spre pieire, cum se îndrepta şi mai înainte; nu aude pentru că nu are auzul dezvoltat. Cumplit este glasul care zice: „În veci vei pieri, dacă nu te pocăieşti”. Drag şi râvnit este glasul care zice: „Vei fi mântuit în veci, dacă te pocăieşti”. O, de ar auzi sufletul acest glas, s-ar înspăimânta foarte, ar tremura şi ar alege pocăinţa cea adevărată, ca să scape de pieire şi să dobândească mântuirea veşnică! De aceea, orice creştin trebuie să se străduiască şi să se roage pentru ca auzul lăuntric al sufletului său să fie deschis – căci aici este începutul întoarcerii, al adevăratei pocăinţe, ca şi al mântuirii.

O, creştine nenorocit, creştine surd! Trezeşte-te, te rog, trezeşte-te şi te sileşte, cazi înaintea lui Iisus, cu suspine şi cu râvnă roagă-te Lui să-ţi deschidă cu puterea Sa cea dumnezeiască auzul sufletului şi atunci cu bună plăcere şi bucurie vei asculta glasul Domnului. O, Iisuse, Puterea şi Nădejdea mântuirii noastre, Cel ce deschizi ochii celor orbi şi auzul celor surzi îl tămăduieşti! Deschide auzul sufletelor noastre, ca să auzim cuvântul Tău dumnezeiesc. Spune şi sufletului nostru păcătos: „Effata”, ceea ce înseamnă: „deschide-te” şi se va deschide auzul lui.

(Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, 2008, pp. 86-87)