Persecuțiile în vremea lui Traian: creștinii nu trebuie căutaţi cu tot dinadinsul

 

O a treia persecuție a creștinilor este situată de tradiția creștină (spre ex., de istoricul Eusebiu) în vremea împăratului Traian (98-117). O mărturie de prim rang cu privire la această chestiune este faimoasa corespondență între guvernatorul provinciei Bitiniei/Pontului, Plinius, și împăratul însuși.

Din adresa lui Plinius, care îi scrie lui Traian pentru a-l consulta cu privire la atitudinea pe care ar trebui să o aibă faţă de creştini, se poate nota răspândirea creștinismului în această provincie, ca și faptul că persecuțiile erau un fapt curent în acea vreme.

Plinius: Nu am luat parte niciodată la anchetele împotriva creştinilor, aşa că nu ştiu ce fapte şi în ce măsură sunt de obicei pedepsite sau urmărite. (…)  Deocamdată, cu aceia care mi-au fost denunţaţi drept creştini am procedat în felul următor. I-am întrebat pe ei dacă sunt creștini. […] Pe aceia care rămâneau statornici în afirmațiile lor i-am trimis la moarte. Căci oricare ar fi fost mărturisirea lor, nu m-am îndoit nici o clipă că trebuia pedepsită măcar încăpățânarea și îndărătnicia lor neclintită. […] Afirmau însă că singura lor vină sau greșeală era că obișnuiau să se adune într-o zi anumită în zori, să înalță pe rând cântare lui Hristos ca unui zeu, că se legau prin jurământ nu pentru vreo nelegiuire, ci să nu făptuiască vreun furt, tâlhărie sau adulter, să nu-și calce cuvântul dat, să nu tăgăduiască în fața justiției dacă au primit ceva în păstrare. După toate acestea obiceiul era să se despartă și să se adune din nou pentru a lua masa în comun, o hrană nevinovată. (Ep. X, 96; Plinius cel Tânăr,Opere complete,trad. L. Manolache, Bucureşti, 1977, 344-345, apud Zugravu/Albert, 148-153)

În continuare, Plinius  își mărturisește ezitarea în ceea ce privește procedura judiciară de urmat în cazul creștinilor. Vor fi cercetate eventualele fapte culpabile, sau simpla apartenență este condamnabilă?

Plinius:De aceea am şovăit mult dacă (…) trebuie pedepsit numai numele de creştin, chiar dacă n-a făcut vreo crimă, sau crimele care sunt legate de numele de creştin. […] Am crezut necesar să anchetez chiar prin torturi, ca să descopăr adevărul, două sclave despre care se spunea că sunt slujitoare ale cultului. N-am aflat altceva decât o superstiţie lipsită de judecată, exagerată.

Răspunsul (rescriptul) lui Traian către Plinius este considerat primul document prin care este legiferată relația între creștini și stat. În chip fundamental, creştinii nu trebuiau căutaţi cu dinadinsul, ci pedepsiţi numai în urma denunţurilor, iar acestea din urmă trebuiau să fie acceptate numai dacă nu erau anonime.

Traian: Ai procedat aşa cum trebuia, dragul meu Secundus, anchetând cazurile celor care-ţi fuseseră denunţaţi drept creştini. Căci nu se poate stabili un principiu care să fie oarecum general valabil. Nu trebuie căutaţi cu tot dinadinsul; dacă sunt denunţaţi şi dovediţi, trebuie pedepsiţi, dar în aşa fel încât acela care tăgăduieşte că este creştin şi face dovada manifestă a acestui lucru prin fapte, adică aducând jertfe zeilor noştri, să fie iertat pentru că se căieşte, chiar dacă în trecut a fost bănuit. Dar denunţurile anonime nu trebuie luate în seamă în nici o acuzaţie, căci ar constitui un exemplu reprobabil şi nepotrivit cu vremurile noastre. (Plinius, Ep. X, 97)

Notorietatea acestei corespondenţe chiar în vremea imediat următoare este evidențiată de mărturia lui Tertulian.

Tertulian: Ce fel de legi sunt aşadar acestea, pe care le dau împotriva noastră numai cei nelegiuiţi, nedrepţi, ticăloşi, cruzi, nestatornici, nebuni, legi pe care Traian le-a zădărnicit, oprind să fie cercetaţi creştinii…(Apologeticul, trad. E. Constantinescu, rev. D. Popescu, înApologeți de limbă latină, PSB 3, București, 1981, 46)

*

Suplimentar:

Stephen Benko, „Pagan criticism of Christianity during the first two centuries A.D.”. ÎnAufstieg und Niedergang der römischen Welt, II.23.2, 1055-1118. Berlin; New York, 1980, 1065; Idem, Pagan Rome and the early Christians, London: B.T. Batsford, 1985, 14-21; Nelu Zugravu şi Ovidiu Albert. Scripta contra Christianos în secolele I - II: (texte şi comentarii). Iaşi: Editura Presa Bună, 2003, 145-175; Marie-Françoise Baslez, Persecuţiile în Antichitate. Trad. Valentin Mihăescu. Bucureşti: Artemis, 2009, 282-285; T.D. Barnes, „Legislation against the Christians”, Journal of Roman Studies 58, nr. (1968): 36-37.

N.B. Pentru a nu încărca textul, trimiterile noastre pot fi mai puțin complete, în cazul titlurilor foarte cunoscute. Precizări sau alte referințe pot fi obținute la solicitarea cititorilor.Traducerile fără indicarea unui autor ne aparțin.

Vezi şi Persecuţia numelui de creștin

De la același autor

Ultimele din categorie