Ucenicii sfântului au luat în taină trupul învăţătorului lor şi l-au îngropat. Soţia lui slujitorului lui Irod a ştiut unde Irodiada a îngropat capul sfântului, şi a decis să-l reîngropape pe Muntele Măslinilor, pe o proprietate a lui Irod.

Când lumea a auzit şi a văzut minunile Mântuitorului Iisus Hristos, Irod a venit la Irodiada ca să vadă dacă într-adevăr Capul Sfântului Ioan mai este acolo unde l-a îngropat. Când a văzut că nu mai e acolo, a început să creadă că Iisus Hristos este Ioan Botezătorul înviat. Evanghelia mărturiseşte acestă credinţă a sa: “Acesta este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul. El a înviat din morţi, şi de aceea puterile lucrează prin el” (Matei 14:2).

Ierusalim. Prima aflare a Capului Sfântului Ioan

Mulţi ani după aceasta, în timpul împărăţiei celui întocmai cu Apostolii Împăratul sfânt Constantin cel Mare, mama sa, Sfânta Elena a început să restaureze sfintele locuri de la Ierusalim. Mulţi pelerini s-au perindat pe la aceste locuri sfinte, printre ei aflându-se şi doi călugări din Răsărit, care voiau să venereze Sfânta Cruce şi Sfântul Mormânt al Mântuitorului. Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat în vedenie acestor doi şi i-a încredinţat să caute şi să găsească Capul său. După ce au găsit Capul sfântului, s-au hotărât să se întoarcă în oraşul lor natal. Totuşi voia lui Dumnezeu era alta. Pe drum s-au întâlnit cu un olar din oraşul sirian Emesa (astăzi Homs), a cărui sărăcie l-a determinat să-şi caute de lucru în ţara vecină.  Mergând împreună cu acesta pe drum, călugării din lene sau din altă pricină l-au pus să ducă sacul cu Capul Sfântului Ioan. În timp ce ducea sacul, acestuia i s-a arătat Sfântul Ioan şi i-a spus să-i lase pe călugării leneşi şi să fugă de ei împreună cu sacul.

Pentru această pricină, Dumnezeu a binecuvântat casa olarului cu multe bunătăţi. Olarul a trăit întreaga viaţă cinstind capul sfântului şi mulţumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale. După moartea sa, a dat relicva preţioasă surorii lui, poruncinsu-i să ducă o viaţă plină de frică de Dumnezeu.

Sfântul a fost astfel trecut de la o persoană la alta, şi a ajuns în mâinile Ieromonahului Eustatie, care era eretic arian. Toţi bolnavii care veneau la el primeau vindecare, neştiind că nu datorită pietăţii false a lui Eustatie, ci datorită harului ce izvora din Capul Sfântului erau vindecaţi. Curând Eustatie a fost demascat şi alungat din Emesa, însă în locul unde el a trăit, s-a zidit o mănăstire unde a fost îngropat Capul Sfântului.  

Emesa şi Constantinopol. Cea de-a doua şi cea de-a treia aflare a Capului Sfântului

După mulţi ani, Capul Sfântului Ioan a fost descoperit a doua oară. Ştim despre aceasta din descrierea Arhimandritului Marcellus de la Mănăstirea din Emesa, şi din viaţa Sfintei Matrona(†492, sărbătorită în 9 noiembrie), scrisă de Sfântul Simeon Metafrastul. Conform primei descireri, Capul a fost descoperit în 18 februarie 452. O săptămână mai târziu, Episcopul Uranius de Emesa a instituit venerarea sa, şi în 26 februarie a fost mutat în nou zidita Biserică închinată Sfântului Ioan. Evenimentele acestea sunt commemorate în 24 februarie, împreună cu comemorarea primei aflări a Capului sfântului.  

După câtăva vreme, capul Sfântului Ioan a fost mutat la Constantinopol, unde se afla pe vremea iconoclaştilor. Credincioşi pioşi au luat în taină Capul sfântului şi l-au ascuns la Comana (în Abhazia) oraşul morţii în exil (407) a Marelui Ioan Hrisostom, de frica distrugătorilor de icoane şi moaşte. După Sinodul Ecumenic din 787 care a restabilit venerarea icoanelor, Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost readus la Constantinopol în jurul anului 850. Biserica sărbătoreşte acest eveniment în 25 mai, ca a treia aflare a Capului Sfântului Ioan.  

Cea de-a patra Cruciadă şi mutarea în Occident

De obicei, istoria ortodoxă a aflării Capului Sf. Ioan se termină cu cea de-a treia aflare. Aceasta deoarece istoria mai târzie este unită cu vestul catolic. Dacă privim la Vieţile Sfinţilor în Mineiul Sf. Dimitrie al Rostovului, vedem un citat scris foarte mic. Acest citat spune că după 850, o parte din Capul Sfântului a fost dusă la Mănăstirea Prodromou din Petra, o altă parte la Mănăstirea Studion. Partea de sus a capului a fost trimisă acolo de pelerinul Antonie în 1200. În 1204, atunci când cruciaţii au prădat şi distrus Constantinopolul, moaştele au fost duse la Amiens în nordul Franţei, o parte mai mică a rămas la Mănăstirea Dionisiou din Sfântul Munte Athos.

Preotul Wallon de Sarton din Picquigny a găsit într-una dintre cuferele cu obiecte furate din Constantinopol Capul Sfântului Ioan, aşa cum arată şi inscripţia de pe platoul unde se găseşte. Pe obrazul sfântului se află o zgârietură, care confirmă istoria Fericitului Ieronim, care spune că într-o clipă de mânie, Irodiada a lovit cu cuţitul obrazul Sfântului decapitat.

Moaştele se află până astăzi în nordul Franţei, la Amiens, unde există un loc de pelerinaj pentru toţi creştinii. Printre cei care au venit aici să venereze moaştele Înaintemergătorului, se află şi Regele Franţei, Ludovic al IX-lea cel Sfânt, precum şi alţi suverani: Filip al III-lea cel Viteaz, Charles al VI-lea şi al VII-lea.

În 1604, Papa Clement al VIII-lea a dorit să împodobească Biserica Înaintemergătorului din Lateran (San Giovanni in Laterano), a cerut şi a primit o mică bucată din Capul sfântului.

Odată cu revoluţia franceză din 1789, toate moaştele au fost confiscate, materialul preţios a fost scos şi s-a ordonat aruncarea moaştelor. Totuşi ordinul nu a fost respectat.  Primarul cetăţii, Louis-Alexandre Lescouve, cu ameninţarea morţii a ascuns relicvariul în casa sa. Mai târziu, el a dat moaştele sfinte Stareţului Lejeune, iar de aici s-au întors la Catedrala din Amiens, în 1816, unde au rămas până astăzi.

Capul Sfântului Ioan examinat de oameni de ştiinţă

La sfârşitul secolului al XIX-lea, istorici şi oameni de ştiinţă au examinat atent moaştele din Franţa, cu participarea autorităţilor bisericeşti şi au afirmat că există multe moaşte false în biserici. Aşa că veneraţia sfintelor moaşte a început să scadă.

În 1958, stareţul Catedralei din Amiens a raportat că la Verdun există şi mandibula Sfântului Ioan, şi a dorit să reunească cu maxilarul şi restul capului.  O comisie de medici, fizicieni şi istorici au examinat atent cele două moaşte, pentru mai multe luni. Printre concluziile la care au ajuns, se află următoarele:

-          Există diferenţe anatomice evidente între cele două ceea ce dovedeşte că aparţin la două persoane diferite

-          Relicvele de la Verdun datează din perioada medieval, însă cele de la Amiens sunt foarte vechi. Examinarea cu Carbon 14 le plasează în perioada 500 B.C-1000 A.D.  

-          Vârsta nu a putut fi obţinută datorită absenţei dinţilor Dar bazat pe faptul că găurile alveolare sunt pe deplin dezvoltate şi încă nu sunt degradate, se presupune că sunt ale unui bărbat de 25-40 de ani.

-          Tipul feţei este caucazoid, deci nu negroid sau monoloid. Orificiile oculare arată că aparţine genului mediteranean.  

Antologie realizată de Pr. Maxim Massalitin

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: www.pravoslavie.ru