Imperiul Româno-Bulgar a fost întemeiat în 1186, de către frații Petru și Asan. În 1185, aceștia Petru și Asan au organizat o răscoală împotriva dominației bizantine și au declarat orașul Târnovo drept capitală a celui de-al doilea Imperiu Bulgar. Pentru mai mult de 200 de ani (1185-1393) orașul a fost centrul politic, administrativ și cultural al Imperiului Medieval.
Orașul era situat pe dealurile Tzarevetz și Trapezitza și de-a lungul râului Yantra, la poalele dealului Momina Krepost (Prima Cetate) și pe muntele Sveta Gora (Lemnul Sfânt). Succesorii lor au fost Ioan Caloian și Ioan Asan al II-lea (1218-1241). Ei au întemeiat o Biserică națională independentă. Patriarhia de Târnovo a fost recunoscută de Patriarhul Niceei (sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice) și de către ceilalți patriarhi ortodocși.
Ioan Asan al II-lea a ajuns stăpânitor peste Macedonia, Muntele Athos, Tesalonic, Tesalia, Trivalia (Serbia) și Dalmația.Primea tribut de la cruciații care cuceriseră Constantinopolul. Inițial, el făcuse alianță împotriva lor, însă din 1235 s-a aliat cu ei.
În 1238 a strămutat moaștele Sfintei Parascheva din biserica Sf. Apostoli din Kallicrateia, la Târnovo capitala sa și reședința noului patriarh al bulgarilor.
Cercetătorii afirmă că această strămutare s-a făcut în ziua de 14 octombrie, care va deveni ziua de pomenire a Sfintei Parascheva.
Ioan Asan al II-lea a ieșit în întâmpinarea moaștelor la 4 km distanță de Târnovo, împreună cu mama sa Elena, soția sa Ana și cu Patriarhul Vasile de Târnovo, cu demnitari și credincioși.
Moaștele au fost așezate în biserica țarilor cu hramul Maicii Domnului (conform Patriarhului Eftimie de Târnovo). Hristo Popov afirmă că au fost așezate în biserica Sveta Petka, alții în biserica Sfinții 40 de Mucenici. În scurt timp, Sfânta Parascheva a devenit foarte iubită și cinstită de bulgari.

Probabil că acum s-a scris o slujbă a Sfintei Parascheva, care a pătruns și la noi (Mineiele de la Râmnic, Ediția 1776).
La 17 iulie 1393 sultanul Baiazid atacă Târnovo, în timpul Țarului Ioan Șișman și al Patriarhului Eftimie. Preoții sunt izgoniți din biserici. Comandantul turc al cetății a ucis în biserică 110 din cei mai importanți cetățeni și boieri bulgari. Catedrala Înălțarea Domnului este transformată în moschee, palatele din Târnovo sunt incendiate. Patriarhul Eftimie s-a mutat în biserica Sf. Petru și Pavel. Mai târziu a fost surghiunit de turci în Macedonia (conform Grigorie Țamblac) sau s-a retras spre Sud.
În același an, 1393, moaștele sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani.
Grigore Țamblac, biograf al Sfintei Parascheva, într-un Panegiric ținut între 1422-1428 în Serbia, a amintit și despre mutarea sfintelor ei moaște, cu încuviințarea sultanului Baiazid. Acest Panegiric a fost tradus de Episcopul Melchisedec Ștefănescu al Romanului, care traducând liber a greșit, înlocuind pe țarul bulgar Strațimir cu Mircea cel Bătrân. De aici unii au tras în mod eronat concluzia că moaștele au fost aduse în Nordul Dunării.
Arhimandritul Iustin Popovici afirmăcă, după cucerirea orașului Târnovo de către Baiazid, moaștele Sfintei Parascheva au fost duse în Vlahia (la o notă explicativă de la subsolul paginii se menționează orașul Vidin), apoi la Brusa.
 

Arhimandritul Iustin Popovici afirmă că, după cucerirea orașului Târnovo, de către Baiazid, moaștele Sfintei Parascheva au fost duse în Vlahia (se menționează orașul Vidin) apoi la Brusa.
După lupta de la Nicopole din 1396, Bulgaria devine parte din Imperiul Otoman. Moaștele Sfintei Parascheva își continuă peregrinările. Din Vidin ajung la Belgrad - Serbia în anul 1398 datorită țarinei Milița, care le-a cerut de la Sultanul Baiazid. Aceasta le-a așezat în biserica ridicată de ea în cinstea Sfintei Parascheva.
Această biserică a fost distrusă de turci și pe temeliile ei - conform unei tradiții - a fost zidită actuala biserică a Sfintei Parascheva (vezi Dusan Ivancevic, Beogradska tvrdava i njene svetinje, Belgrad 1970, p. 127).
Există însă și opinia conform căreia atunci când moaștele Sfintei Parascheva se aflau la Brusa, regele sârb Ștefan Lazaravici a fost pârât la sultanul Baiazid datorită relațiilor sale prietenești cu regele maghiar. Aceasta l-a deranjat pe sultan. Țarina Milița, din inițiativă proprie, cu binecuvântarea Patriarhului a trimis la haremul sultanului Baiazid pe cea mai mică fiică a ei, Olivera, în anul 1389, după lupta de la Cosovo, unde fusese ucis soțul ei, țarul Lazăr (vezi Istorijia srpske Pravoslavne crkve sa narodnom Istorijom knjga I, Belgrad 1966, p. 49). În această situație dificilă soacra lui Baiazid, Milița, pornește pe lungul drum către Ser unde își avea atunci reședința Baiazid. Acolo a întâlnit-o și pe văduva lui Ougliesa Marniavcevici mort în lupta cu turcii de la râul Marița, în 1371. Aceasta a vorbit cu Baiazid și au ajuns la înțelegere. În plus, Baiazid a întrebat-o pe soacra sa ce dar ar vrea de la el. Milița l-a rugat să-i dea moaștele Sfintei Parascheva. Sultanul a zâmbit și a zid: De ce nu ceri ceva mai de preț, în locul unor oase uscate și nemișcătoare?.
Acesta i-a dăruit sfintele moaște fără să bănuiască importanța și valoarea lor pentru evlavioasa țarină și pentru poporul său. Astfel, țarina MIlița a luat sfintele moaște și le-a așezat în biserica palatului (lui Lazăr) la Krușevaț. Fiul ei, Ștefan Lazarevici, după lupta de la Ankara (1402) la întoarcerea din Constantinopol a luat titlul de Despot. Împăratul maghiar Sigismund i-a dăruit Belgradul, Matsvansk și Valievo. Astfel, el a mutat moaștele Sfintei Parascheva din Krușevaț la Belgrad (vezi Dusan Kasic, Sveta Petka i Njena Kapela, Belgrad 1987, p. 7).

În acest timp s-a scris o slujbă a Sfintei în limba sârbă, care a pătruns și la noi, în Antologhionul de la Neamț - 1825, în Mineele lui Neonil - 1845-1846 și în Mineiele Mitropolitului Andrei Șaguna - 1855.
După aducerea sfintelor moaște în Serbia unii au considerat-o pe Sfânta Parascheva de origine sârbă, concepție întâlnită și la noi în Antologhionul slav de la 1643, în Mineiele ulterioare și în Viețile Sfinților ale lui Dosoftei.

 

În 1521 sultanul Suleiman Magnificul cucerește Belgradul. Mulți dintre locuitori sunt duși la Constantinopol. Biserica principală este transformată în geamie, iar obiectele prețioase, jefuite. Moaștele Sfintei Parascheva sunt duse la Constantinopol, împreună cu moaștele țariței Teofana și sunt așezate în palatul sultanului. Faptul că se săvârșeau multe minuni a provocat teama turcilor.
Scarlat Vizantios spune că sultanul a pretins Patriarhului Ecumenic 12.000 de ducați pentru a-i da moaștele Sfintei Parascheva, altfel existând pericolul de a le distruge.
După ce patriarhul a luat de la sultan moaștele Sfintei Parascheva, le-a așezat în biserica Panmakaristos - sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. Mănăstirea Panmakaristos, din inițiativa primului patriarh de după cucerirea Constantinopolului, Ghenadie Scolarul (1454 - 1456), a fost sediu al Patriarhiei Ecumenice timp de 130 de ani.
După transformarea acestei biserici în moscheie, moaștele au fost duse în biserica Vlah Serai (1586), în biserica Sfântul Dumitru de la Xiloporta (1597) și în biserica Sfântul Gheorghe din Fanar - reședința Patriarhiei Ecumenice (1601).

 

După căderea Constantinopolului sub turci (1453) pentru Patriarhia Ecumenică începe o perioadă foarte dificilă. Popoarele ortodoxe din Balcani sunt sub stăpânirea turcilor, plătind tributuri mari.
Datoriile Patriarhiei cresc necontenit.
În această perioadă, în Moldova domnește Vasile Lupu (1634-1653). În cursul domniei lui, Biserica Ortodoxăde aici a ajuns la o mare strălucire.
Așa cum făcuseră și înaintașii săi, Vasile Lupu a ajutat Sfintele Locuri, achitând datoriile Patriarhiei de Ierusalim. De asemenea, a achitat și datoriile Patriarhiei Ecumenice, în mai multe rânduri.
În luna mai 1641 Patriarhul Partenie al Constantinopolului împreunăcu membrii Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice semnau un act de mulțumire către Vasile Lupu pentru ajutorul acordat până atunci, hotărând ca moaștele Sfintei Parascheva să-i fie date în semn de mulțumire față de dânsul și de sfințirea țării lui.
Partenie cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Constantinopolului, Roma cea Nouă, și Patriarh Ecumenic.
(...) Pentru binefacerile și făgăduielile făcute de bunăvoia lui, cu îndemnul lui Dumnezeu, ale prea strălucitului și prea cucernicului Domn aceluia, Smerenia Noastră împreună cu Sfântul Sinod cel desăvârșit din jurul Nostru, (...)negăsind nimic altceva vrednic și cuviincios pentru a mulțumi acelui prea cucernic și întru toate prea ortodox Domn ca semn de mulțumire față de dânsul și de sfințirea țării lui,(...)" decât a se da Sfintele Moaște ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea Nouă(...).
De aici se înțelege că până în luna mai 1641 Vasile Lupu plătise o mare parte din datoriile Patriarhiei și că promite să achite în continuare restul.
În biblioteca Sfântului Mormânt din Constantinopol se păstrează mai multe documente relative la momentul aducerii sfintelor moaște:
a). Tomul sinodicesc și patriarhicesc, menționat mai sus, în care sunt amintite și condițiile lui Vasile Lupu;
b). Originalul hrisovului lui Vasile Lupu din 20 august 1641 în care se vorbește despre datoriile Patriarhiei Ecumenice și condițiile puse de domnitor Patriarhiei pentru ca și în continuare să o poată ajuta (ierarhii moldoveni să nu mai plătească dări pentru fiecare credincios scaunului ecumenic, să fie pomeniți morții și viii pe care îi va indica Vasile Lupu în toate bisericile din cuprinsul Patriarhiei Ecumenice etc.);
c). Alte acte domnești și patriarhicești referitoare la achitarea datoriilor Patriarhiei Ecumenice de către domnitorul moldovean.
Conform Stelian Metzulescu, Vasile Lupu a primit permisiunea de a lua moaștele de la sultanul Murad al IV-lea (1622-1640). Darurile date de el pentru transportarea acestora până la Iași au fost primite de sultanul Ibrahim I (1640-1648).
Moaștele Sfintei Parascheva au fost aduse la Iași în 13 iunie 1641, însoțite de trei ierarhi greci, de un Kapugi-Bașa și ostași. Până la Galați au venit cu o corabie. La Iași au fost întâmpinate de Vasile Lupu și familia sa, de Mitropolitul Varlaam, de alți episcopi moldoveni, de stareți, preoți și mulți credincioși.
Sfintele moaște au fost așezate în biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași.

 

Cu voința Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu lucrarea Sfântului și de ViațăFăcătorului Duh, al lui Dumnezeu cel Doxologit și Prea Închinat întru Sfânta cea de o ființă și nedespărțităTreime. Evlaviosul și iubitorul de Hristos, Domnul Ioan Vasile Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnitor al Țării Moldovei. Fiind râvnitor și apărător al Sfintei credințe răsăritene, s-a sârguit cu mare osârdie și cu un dor prea mare, după economia dumnezeiască și a adus de la Constantinopol aceste prea cinstite moaște ale Sfintei și Cuvioasei Maicii noastre Parascheva Târnăveanca, ce se cheamă Piatka. Aceasta a fost a treia strămutare a ei (în realitate, a fost a patra n.n.). Iar aceste Sfinte și Cinstite moaște le-a trimis lui Prea Sfântul și Prea Fericitul și ecumenicul Patriarh Kir Partenie cu tot bunul sfat și cu buna voințăa toată Biserica. Și a trimis aceastăcomoară prin trei Prea Fericiți Mitropoliți: Kir Ioanichie al Heracleei, Kir Partenie al Adrianopolei și Kir Teofan al Paleopatrei, în zilele Prea Sfințitului Arhiepiscop Kir Varlaam Mitropolitul Sucevei și a toatăȚara Moldovei.
Pe care (moaște) evlaviosul și iubitorul de Hristos Domnul nostru Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domnitor al Țării Moldovei, le-a primit cu toatăcinstea și cu toatădragostea mai mult decât pe un mărgăritar prețios și cu bunănorocire le-a pus aici în nou zidita de el bisericăa Sfinților Trei Ierarhi și Mari dascăli ecumenici: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Hrisostom și le-a păstrat spre cinstea și slava unuia Dumnezeu Celui închinat în Treime pentru nesfârșitele rugi ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva spre iertarea păcatelor lui și tot prea luminatului său neam. În anul de la zidirea lumii 7149 și în al optulea an al domniei sale, iunie 13 (1641). În același an s-a născut domnitorului nostru prea doritul său fiu Ioan Ștefan Voievod căruia dă-i Doamne zile îndelungate și ani mulți. Amin (conform Pr. Scarlat Porcescu Mitropolia Moldovei și Sucevei.).

În 1884 încep lucrările de restaurare a bisericii Trei Ierarhi, conduse de Lecomte de Nohy. În 1888 moaștele sunt mutate în sala gotică, într-un raclă de lemn, îmbrăcată cu argint și cu un capac care se încuia. Era acoperită cu un acoperământ din stofă. În noaptea dintre 26 și 27 decembrie 1888 paraclisul a luat foc de la lumânarea din sfeșnicul de lângă raclă. Incendiul a fost observat a doua zi dimineață de către elevii de la Școala Normală de la Mănăstire. După ce au intrat în Paraclis cu toții au observat că datorită temperaturii ridicate s-a topit sticla de la tablourile ctitorilor care erau atârnate pe un perete iar policandrul era înfierbântat până aproape de topire chiar dacă era situat la o mare distanță de centrul incendiului și anume locul unde se aflau sfintele moaște.
Sfintele moaște au fost neatinse de incendiu.
La fața locului s-au prezentat Mitropolitul Varlaam și oficialitățile orașului, printre care prefectul Leon Negruți și procurorul general care au întocmit un proces verbal pentru a confirma minunea salvării în mod minunat a Sfintelor moaște. În 28 decembrie a poposit la Trei Ierarhi și Theodor Rosseti, președintele Consiliului de Miniștri.
Într-o scrisoare din 7 ianuarie 1889 adresată de un prieten episcopului Melchisedec Ștefănescu al Romanului, aflăm că a ars toată lemnăria sicriului, de la pereți până la hainele Sfintei. Capacul s-a lăsat pe corpul Sfintei și flăcările au cuprins capacul, care se vede foarte ars, dar netopit. Focul a mistuit și partea de dedesubt a raclei și a ajuns la o salteluță umplută cu bumbac, pe care sta corpul Sfintei. Această salteluță se vede arsă la partea de dedesubt până la bumbac, care este pârlit puțin. Chiar dacă jăratecul stătea pe hainele Cuvioasei Parascheva, aceastea nici măcar nu miroseau a fum. Pecețile de ceară de la veșmintele ei (care proveneau din timpul lui Vasile Lupu) nu se topiseră.
Ridicate din jar, Sfintele moaște au fost puse în racla din lemn în care au fost aduse inițial din Constantinopol, și așezate în altarul aceleeași capele, care nu fusese cuprins de incendiu. După puțin timp, au fost mutate în Catedrala mitropolitană, recent construită, unde se află până astăzi Actualmente Sfintele moaște sunt depuse într-o raclă nouă, din lemn de chiparos, acoperită cu argint, donată de Lupu Botez din Fălticeni și de alți credincioși.

 

Deoarece sărbătoarea Sfintei Parascheva din 14 octombrie nu era trecută în rândul sărbătorilor cu cruce roșie, (mai importante) decât regional, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în data de 28 februarie 1955 a hotărât generalizarea cultului Sfintei Parascheva în Biserica Română. Cu ocazia hramului din 14 octombrie a aceluiași an această hotărâre a fost făcută cunoscută și altor Biserici Ortodoxe surori.
La hram a participat un mare sobor de arhierei: Mitropolitul Grigorie de Leningrad și Novgorod, Mitropolitul Sofronie de Târnovo, Mitropolitul Sebastian al Moldovei și Sucevei, Episcopul Paladie de Volânia și Episcopii români Antim, Chesarie, Teofil și Valerian.