Pentru dragostea adevărată, capacitatea de a da fără a cere nimic în schimb este expresia puterii și abundenței. Dând, omul matur capătă satisfacție, și acest lucru este în sine o compensație pentru cheltuielile lui emoționale, fizice și materiale. Omul înclinat să creeze relații de dependență este orientat pe dragostea-afacere, dragostea-exploatare. El nu poate să dea fără să ceară nimic în schimb, ci atunci când dă se simte folosit, pustiit, amăgit.

(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată : taina dragostei înainte și după căsătorie, Traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2012,p. 32)