Lucrurile cele multe şi felurite, de aur, de argint, pietre scumpe, şi orice alt lucru de mult preţ, nasc în inima noastră oarecare dorinţă de a le vedea. Din vedere se naşte dorinţa să le dobândim pentru câştigul şi folosul nostru. Şi astfel, când le avem în mâinile noastre, ne biruim de urâtoarea de fraţi iubire de argint, care este o dorinţă fără rânduială şi pofta nesăţioasă, să câştigăm mai mult decât avem. Şi niciodată nu se satură iubitorul de argint, şi cu cât adună, cu atât mai mult se arde de sete, precum marea care nu se satură de atâtea râuri ce primeşte, şi întocmai ca focul, cu cât îi vei da mai multe lemne, cu atât mai repede le mistuieşte şi le arde. Cu cuviinţă, marele Apostol Pavel a numit iubirea de argint, rădăcină a tuturor răutăților și închinare de idoli, căci din toate fărădelegile nu este alta mai neomenoasă ca aceasta.

Iubitorul de argint nu are dragoste, nu cunoaşte pe tată, pe mamă sau pe fraţi, ci socoteşte pe rudenii şi pe prieteni ca pe nişte străini, şi iubeşte numai banii, îi cinsteşte, şi li se închină ca unor idoli. Pentru aceea nu are loc în împărăţia cea cerească.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, p. 66)