A IV-a ediție a „Școlii din tinda Raiului”, la Bacău

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

A IV-a ediție a „Școlii din tinda Raiului”, la Bacău

În perioada 16-22 august 2021, la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Bacău s-a organizat a IV-a ediție a „Școlii din tinda Raiului”. Cei 53 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, coordonați de preoți, profesori și voluntari, au beneficiat de ateliere diverse, după cum menționează site-ul Eparhiei Romanului și Bacăului.

Ziua de miercuri, 18 august, a fost dedicată în întregime ocrotitorului parohiei, Sfântul Gheorghe, iar o zi mai târziu s-a organizat o excursie. În zilele de vineri și sâmbătă, alături de copii au fost prof. Adrian Viorel Nechita, dr. Mihaela Nedelcu, pictorul Florian Lipan, dr. Ioana Gunea și câteva doamne din comitetul de femei al parohiei. Duminică, 22 august, după Sfânta Liturghie, voluntarii și profesorii care au susținut ateliere au primit diplome în semn de mulțumire.

Citește despre: