Izvorul Sfântului Serafim de Sarov

Minuni - Vindecări - Vedenii

Izvorul Sfântului Serafim de Sarov

Mulţi bolnavi care aveau răni se îmbăiau la porunca Sfântului la izvorul său şi toţi se vindecau. Viaţa părintelui Serafim şi harismele dumnezeieşti cu care era înzestrat mă umplu de bucurie.

Maria K. îl cunoscuse personal pe Sfânt. Într-o epistolă a sa către zăvorâtul Gheorghe, scrisă la şase luni de la adormirea părintelui Serafim, notează următoarele: „Voi vorbi iarăşi despre părintele Serafim, izvorul bucuriei mele. Mavra L., soţia generalului Sipiaghin, era bolnavă. Simţea o melancolie intensă. Din pricina bolii nu putea să postească, aşa cum rânduieşte tipicul Bisericii. A mers la Sfânt, care a trimis-o să bea apă din izvorul său; Mavra a băut şi, deodată, din gât i-a ieşit multă fiere. Din ceasul acela s-a însănătoşit complet.

Tatiana Vasilievna Barinov, continuă Maria K., avea o spuzeală pe mână. Toată mâna i se făcuse o rană. Sfântul i-a spus s-o spele în apa izvorului. Aceea s-a gândit: „Vai, cum să fac asta, de vreme ce la cel mai mic contact cu apa boala se agravează?”. N-a îndrăznit însă să nu asculte, îndată ce şi-a spălat mâna, de pe ea a căzut ceva ca nişte solzi împreună cu piele şi mâna i s-a curăţat.

Mulţi bolnavi care aveau răni se îmbăiau la porunca Sfântului la izvorul său şi toţi se vindecau. Viaţa părintelui Serafim şi harismele dumnezeieşti cu care era înzestrat mă umplu de bucurie. Însă când mă gândesc că s-a mutat de la cele pământeşti şi nu-l voi mai revedea, inima mi se umple de tristeţe şi ochii îmi lăcrimează. Plănuiam să-i cer binecuvântarea pentru a intra în mănăstirea Diveevo... Atât de mult îl admiram, încât oricât aş fi vorbit cu el, găseam că e prea puţin. Doar lacrimile îmi curgeau nestăvilite. Când se întâmpla câte o schimbare în viaţa mea, pe care mi-o profeţise, mi se părea că inima mi se topeşte de tristeţe. Stareţul însă reuşea şi atunci să mă liniştească şi să mă facă să mă supun voii lui Dumnezeu”.

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, p. 179)