Fiindcă acestea ne învaţă trupul răstignit al lui Hristos care ne este pus înainte spre hrană; căci de El suntem în acelaşi timp hrăniţi şi învăţaţi să avem comuniune cu virtuţile şi pătimirile Lui, ca să trăim şi să împărăţim veşnic împreună cu El.

 

Acest lucru l-a vestit mai dinainte spunând prin prorocul David: „Jertfă de laudă Mă va slăvi, şi acolo e calea în care îi voi arăta lui mântuirea Mea” (Ps 49, 23). Căci, întrucât e celebrat spre aducerea-aminte a celor săvârşite de El pentru noi, este o jertfă de mulţumire, de slavă şi de laudă pentru El. Şi întrucât însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos stă înainte cu adevărat, El grăieşte lui Dumnezeu şi Tatăl mult mai bine decât sângele lui Abel - fiindcă acela strigă la Dumnezeu împotriva fratelui său (Fc 4, 10), dar Acesta strigă pentru noi, al căror frate a socotit lucru vrednic să se facă Hristos, făcându-ni-L milostiv şi împăcându-ne cu Tatăl Cel mai de sus – ne grăieşte însă şi nouă, arătându-ne limpede calea iubirii, fiindcă El S-a golit pe Sine însuşi până la noi din iubirea Lui pentru noi şi Şi-a pus sufletul pentru noi arătându-ne calea smereniei, „pentru că în smerenia Sa judecata Lui s-a ridicat, şi a fost adus ca o oaie spre junghiere” (Is. 53, 7), calea ascultării, pentru că El însuşi a ascultat de Tatăl până la cruce şi moarte (Flip. 2, 8), calea care ne dăruie prin omorârea patimilor viaţa veşnică.

 

Pentru că şi El S-a făcut mort, şi iată e viu în veci, făcându-i vii pe cei ce se lipesc de El prin virtute şi credinţa, slăvindu-i şi fiind slăvit de ei, împreună cu Părintele Său fără de început şi cu Preasfântul, bunul şi de viaţă făcătorul Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

 

 

 

(Diacon Ioan I. Ică jr, Împărtăşirea continua cu Sfintele Taine. Dosarul unei controverse – mărturiile Tradiţiei, Editura Deisis, Sibiu, 2006)